La Mioveni, cu mândrIE s-a sărbătorit Ziua Universală a Iei

La Mioveni, cu mândrIE s-a sărbătorit Ziua Universală a Iei

Sub semnul tradiției, al identității și al frumuseții autentice românești, marți – 24 iunie, intrarea principală în Primăria Orașului Mioveni s-a transformat într-un adevărat colț de sat românesc, în care portul popular, muzica arhaică și meșteșugurile de odinioară au prins din nou glas și culoare.

Această zi cu dublă încărcătură simbolică – Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sărbătoarea Sânzienelor – a fost celebrată, în cadrul Zilelor Orașului Mioveni, printr-un eveniment dedicat Zilei Universale a Iei, cu participarea a numeroși iubitori de tradiție, îmbrăcați în straie populare.

Momentul a fost onorat de prezența a patru Tezaure Umane Vii din județul Argeș, păstrători ai meșteșugurilor de odinioară:

Viorica Olivotto (Nucșoara) – cusături și țesături tradiționale;

Marilena Iosifaru (Corbeni) – confecționarea păpușilor populare;

Marin Vasile (Coșești) – fierărie și prelucrarea metalelor;

Constantin (Tică) Vasile – interpret la țiteră, promotor al spiritualității arhaice.

Atmosfera a fost desăvârșită de „Țiterașii de la Galeșu”, care au readus în prezent sunetul muzicii de altădată, interpretat cu măiestrie și emoție.

Participanții s-au bucurat și de:
• expoziții de ii și obiecte tradiționale specifice zonei;
• ateliere meșteșugărești interactive;
• o selecție specială de piese din colecția doamnei Mariea Plopeanu, o adevărată arhivă vie a portului românesc autentic.

Toți cei prezenți – de la copii îmbrăcați în straie populare, până la părinți și bunici – au primit flori de Sânziene din partea primarului Aurel Costache, într-un gest simbolic de prețuire a tradiției.

De asemenea, Tezaurele Umane Vii au fost premiate de primarul Aurel Costache, în semn de respect și recunoaștere pentru contribuția lor la păstrarea valorilor autentice românești.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Local, Primăria și Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Nicuşor Dan a promulgat legile privind criza de pe piaţa carburanţilor şi prelungirea TVA redus la locuinţe

Nicuşor Dan a promulgat legile privind criza de pe piaţa carburanţilor şi prelungirea TVA redus la locuinţe Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, marţi, că a semnat decretele de promulgare a legilor privind declararea situaţiei de criză pe piaţa produselor petroliere şi privind prelungirea termenului pentru aplicarea cotei reduse de TVA la achiziţia de locuinţe. „Am […]

Citește mai mult...

Centrul „Doina Argeșului” deschide înscrierile pentru cursul de țesut-cusut dedicat iubitorilor de tradiții

Centrul „Doina Argeșului” deschide înscrierile pentru cursul de țesut-cusut dedicat iubitorilor de tradiții Centrul „Doina Argeșului”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Argeș, anunță deschiderea înscrierilor pentru un nou curs de țesut-cusut, destinat tuturor celor care doresc să descopere și să păstreze frumusețea meșteșugurilor tradiționale românești. Cursul se va desfășura la sediul Centrului „Doina Argeșului”, […]

Citește mai mult...

Ion Mînzînă îl acuză pe Ilie Bolojan de „fake news” privind oprirea activității Uzinei Dacia: „Remontul era programat din timp”

Ion Mînzînă îl acuză pe Ilie Bolojan de „fake news” privind oprirea activității Uzinei Dacia: „Remontul era programat din timp” Președintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, îl acuză pe premierul demis Ilie Bolojan că a indus în eroare opinia publică în legătură cu oprirea temporară a activității Uzinei Dacia Mioveni. Într-o […]

Citește mai mult...