Piteșteanul Petrică Andrei revine acasă, în band-ul de jazz al Filarmonicii Pitești!

Piteșteanul Petrică Andrei revine acasă, în band-ul de jazz al Filarmonicii Pitești!

Petrică Andrei, unul dintre cei mai buni pianiști de jazz ai momentului, cunoscut pentru virtuozitate și lirism, este noul component al band-ului Filarmonicii Pitești.
Născut la Pitești, acesta a urmat Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din orașul natal, iar apoi – Universitatea Naţională de Muzică din Capitală, unde a optat pentru secţia „Compoziţie Jazz şi Muzică Uşoară”.
Acesta s-a remarcat la concursuri internaționale ca Martial Solal (Franța), concursul de pian al Festivalului Internațional de Jazz de la Sibiu și a urcat pe scene prestigioase ale jazzului și în festivaluri internaționale la Paris, Viena, Lisabona, Vilnius, Berlin, Barcelona, Bruxelles și București. În plus, a lansat și trei albume personale, precum și împreună cu muzicieni de renume, precum Richard Galliano, Barry Altshul, Peter Herbolzheimer sau Emil Bizga.
A mai colaborat cu muzicieni români celebri de jazz: Anca Parghel, Aura Urziceanu, Garbis Dedeian, Marin Petrache Pechea, Decebal Bădila, Cristian Soleanu, dar și cu Big Band-ul Radio, dirijor Ionel Tudor, în cadrul concertelor „JAZZ PE ROMÂNEȘTE”, prezentate de Florian Lungu. De asemenea a fost colaborator al Teatrului Național din București, la piesa „Dulcea pasăre a tinereții”.
Petrică Andrei este o prezență constantă la posturile de televiziune și radio din România, iar din anul 2000 este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Este membru și în Consiliul Director al Credidam. Din anul 2012 a înființat “Petrică Andrei Orchestra”, cu care în fiecare an concertează la gale private organizate de Gaston Glock, unde cântă pe aceeași scenă cu artiști celebri din muzica pop, precum: Nicole Scherzinger, Mariah Carey, Robbie Williams, Engelbert Humperdinck.
Pe 28 februarie, noul pianist își va face debutul în band-ul Filarmonicii, într-un concert la care solistă este Ana-Maria Roșu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Opt nașteri în perioada Paștelui, la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Pitești

„Opt nașteri în perioada Paștelui, la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Pitești A fost dublă sărbătoare pentru mai multe familii din Argeș! Vorbim despre cele în care, în zilele Paștelui, a venit pe lume câte un copil. În total, opt femei au devenit mame la maternitatea Spitalului Județean de Urgență Pitești, în perioada 10-14 aprilie. […]

Citește mai mult...

Președintele CJ Argeș le transmite liberalilor că instituția pe care o conduce a respectat caietul de sarcini impus de Ministerul Educației (condus de un membru PNL), a respectat toate procedurile și, mai mult, CJ Argeș a cumpărat microbuzele cu preț mai mic decât a cumpărat Bolojan la Oradea sau Hubert Thuma la Ilfov

Președintele CJ Argeș Ion Mînzînă le transmite liberalilor că instituția pe care o conduce a respectat caietul de sarcini impus de Ministerul Educației (condus de un membru PNL), a respectat toate procedurile și, mai mult, CJ Argeș a cumpărat microbuzele cu preț mai mic decât a cumpărat Bolojan la Oradea sau Hubert Thuma la Ilfov […]

Citește mai mult...

Spectacol de folclor sub egida Festivalului „Simfonia Lalelelor” 2026

Spectacol de folclor sub egida Festivalului „Simfonia Lalelelor” 2026 Centrul Cultural Pitești organizează un spectacol de folclor, coordonat de profesorul de canto popular Valentin Grigorescu, eveniment dedicat Festivalului „Simfonia Lalelelor”, ediția a 49-a, care se va desfășura duminică, 19 aprilie, de la ora 16.00, în Parcul „Lunca Argeșului”. Evenimentul va fi susținut de: Polina Gheorghe, […]

Citește mai mult...