Fermierii care cultivă legume în sere vor putea primi, pentru perioada 2024-2025, sprijin financiar de la stat

seminte de rosii roz crete cassarosa f1

Fermierii care cultivă legume în sere vor putea primi, pentru perioada 2024-2025, sprijin financiar de la stat

Fermierii vor putea beneficia de un ajutor de minimis pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate pentru perioada 2024-2025, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat miercuri la Guvern. Ajutorul va avea valoarea de 1.000 euro/ 1.000 m2 și se va acorda pentru cultivarea, printre altele, de tomate, ardei gras ori castraveți.

De fapt, prin proiectul de HG aprobat recent se stabilește o schemă de ajutor de minimis, respectiv acordarea unui ajutor de minimis pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate pentru perioada 2024-2025.

Concret, schema de ajutor se aplică pe tot teritoriul României, pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate (sere/ solarii), respectiv tomate, ardei gras şi/ sau lung şi/ sau gogoşar, castraveți, fasole păstăi, salată, spanac ori ceapă verde.

După cum scrie în proiect, “schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor/ întreprinderilor unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”.

Ajutorul financiar este de cel mult 1.000 euro/ 1.000 m2/ beneficiar și se acordă în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană la data de 29 septembrie 2023.

Pentru a putea solicita ajutorul financiar de la stat, fermierii trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Mai exact, pentru a putea solicita ajutorul de minimis, producătorii agricoli trebuie:
să utilizeze o suprafaţă cumulată de spaţii protejate de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu una dintre culturile de tomate, ardei gras şi/ sau lung şi/ sau gogoşar, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde;
să marcheze suprafaţa cultivată, la loc vizibil, cu o placă-indicator, pe care să se găsească inscripţia „Program susţinere legume, perioada 2024-2025, beneficiar numărul ….., Direcţia pentru Agricultură a Judeţului …../Municipiului Bucureşti”, cu dimensiunea minimă recomandată de 50 cm/70 cm;
să obțină producțiile minime corespunzătoare culturii de legume, respectiv:
3.000 kg/1.000 mp pentru cultura de tomate;
2.000 kg/1.000 mp pentru cultura de ardei gras şi/sau lung şi/sau gogoşar;
4.000 kg/1.000 mp pentru cultura de castraveţi;
1.500 kg/1.000 mp pentru cultura de fasole păstăi;
10.000 plante/1.000 mp pentru cultura de salată;
1.000 kg/1.000 mp pentru cultura de spanac;
100.000 bulbi/plante/1.000 mp pentru cultura de ceapă verde;
să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ teritorială se află suprafeţele cultivate cu legume în spaţiile protejate în anul 2024, respectiv la data depunerii cererii;
să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor;
să facă dovada obţinerii producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcţie de forma de organizare;
să obţină legume care nu depăşesc conţinutul maxim aplicabil reziduurilor de pesticide.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Analize medicale gratuite la Spitalul Orășenesc Mioveni

Spitalul Orășenesc Mioveni oferă pacienților posibilitatea de a efectua gratuit analize medicale de laborator, în baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist, conform contractului încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Argeș. Recoltările se efectuează doar cu programare, la punctul de recoltare din Policlinica Mioveni, etajul 1, de luni […]

Citește mai mult...

Cât de ocupate sunt spitalele din Argeș? Află din noua platformă CNAS

Casa Națională de Asigurări de Sănătate pune la dispoziția publicului platforma „Performanță Spitale Publice”, unde pot fi consultate date despre activitatea unităților sanitare din întreaga țară. Informațiile disponibile în prezent sunt raportate la 31 decembrie 2025, iar pentru județul Argeș sunt afișate 15 spitale, cu date privind numărul de paturi și gradul de ocupare. Spitalul […]

Citește mai mult...

Bursele sociale pentru elevi ar putea fi suspendate în vacanțele școlare

Ministerul Educației și Cercetării propune modificarea regulilor de acordare a burselor sociale pentru elevi, începând cu anul școlar 2026–2027. Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe 17 august și aflat în consultare publică, bursele sociale ar urma să fie acordate doar în perioada cursurilor școlare și în perioadele de pregătire practică, nu și […]

Citește mai mult...