Ministrul Simona Bucura-Oprescu, la Forumul “Reziliența în acțiune – Femeile lider în societățile democratice”: “Eliminarea stereotipurilor de gen și oferirea de oportunități egale sunt priorități când vorbim despre întărirea pieței muncii”

Ministrul Simona Bucura-Oprescu, la Forumul “Reziliența în acțiune – Femeile lider în societățile democratice”: “Eliminarea stereotipurilor de gen și oferirea de oportunități egale sunt priorități când vorbim despre întărirea pieței muncii”
Datele oficiale (conform ONU) arată că femeile din România dedică 17,5% din timpul lor pentru activități casnice neplătite, comparativ cu 9,4% alocat de bărbați. De asemenea, în toate industriile, #femeile sunt depășite numeric de bărbați în funcții de conducere și top management. Sunt doar câteva date care arată că încă este nevoie de schimbări care să asigure o reală egalitate de gen și de șanse care să pună în valoare întregul potențial al femeilor.
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a participat astăzi la Forumul “Reziliența în acțiune – Femeile lider în societățile democratice”, organizat de Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență la Palatul Parlamentului. În cadrul conferinței, au fost discutate provocările și oportunitățile cu care se confruntă femeile pe piața muncii, în administrație, dar și în politică ori în viața de familie.
Ministrul Simona Bucura-Oprescu a arătat, în acest context, că sunt semnale încurajatoare privind reducerea inechităților de gen pe piața muncii din țara noastră. De asemenea, ministrul a subliniat necesitatea continuării dezvoltării politicilor publice care să sprijine crearea de locuri de #muncă de calitate pentru femei, formarea și recalificarea profesională, adaptate economiei moderne și tranziției verzi și digitale, reducerea disparităților salariale și promovarea unui mediu de lucru echitabil.
„Femeile sunt reziliente prin însăși natura lor. Sunt creative, hotărâte, bine pregătite și contribuie semnificativ la dezvoltarea societății. Eliminarea stereotipurilor de gen și oferirea de oportunități egale sunt priorități când vorbim despre întărirea pieței muncii. De asemenea, este necesar să avem politici publice care să asigure echilibrul între viața profesională și cea personală, prin concedii de maternitate/paternitate, locuri de muncă part-time și programe flexibile. Prevenirea hărțuirii la locul de muncă este o altă prioritate a MMSS, România fiind semnatară a Convenției nr. 190/2019 a OIM privind eliminarea violenței și hărțuirii, Convenție care a fost recent ratificată”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale derulează programe dedicate de îmbunătățire a competențelor și pentru un mediu de lucru sigur și incluziv. În acest sens va continua colaborarea cu partenerii sociali pentru găsirea celor mai bune soluții pentru a construi o piață a muncii #echitabilă, în care femeile și bărbații beneficiază de aceleași oportunități și condiții de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...