Primarul Ionică, noutăți despre lucrările de la Brătianu și Casa Căsătoriilor

Primarul Piteștiului, Cornel Ionică, spune că atât lucrările de reabilitare de la colegiul Brătianu, cât și cele de la Casa Căsătoriilor, sunt în grafic, după ce astăzi a fost la cele două locații, pe șantier. Primarul spune că noua Casă a Căsătoriilor va fi gata în august. “Am efectuat astăzi o analiză a stadiului de realizare a investițiilor care se derulează la Colegiul Național I.C. Brătianu și la imobilul Casa Căsatoriilor. La Colegiul Național I.C.Brătianu lucrarile de reabilitare a imobilelor sunt in grafic, urmând a fi finalizate până la începerea anului școlar, astfel încât la întoarcerea din vacanta elevii si cadrele didactice din acest liceu vor avea condiții de excepție pentru desfasurarea activitatii. Totodată, conducerea unității de învățământ a solicitat noi lucrări de investiții care vizează infrastructura liceului si care nu fac parte din proiectul aflat în derulare .Pentru aceste solicitări analizam atât cadrul legal de implementare cat si sursele de finanțare a lucrărilor solicitate, a căror valoare estimată este semnificativă. La imobilul Casa Căsătoriilor lucrarile sunt de asemenea in grafic, urmând a se finaliza în luna august”, a declarat primarul Piteștiului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Atenție, cetățeni! Încep operațiunile de dezinsecție în Mioveni

Astăzi, operatorul economic Actvet Control SRL va efectua operațiuni de dezinsecție în parcurile din Mioveni, începând cu ora 19:00. De la ora 21:00, se va interveni pe toate străzile din oraș. Locuitorii sunt rugați să evite parcurile în intervalul 19:00–00:00, să nu rămână în raza de acțiune a substanțelor și să țină ferestrele locuințelor închise […]

Citește mai mult...

Au început înscrierile la TRIVALE FEST 2026!

Au început înscrierile la TRIVALE FEST 2026! Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local, prin Centrul Cultural Pitești, organizează cea de-a X-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST, sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 18:00, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești. Evenimentul va reuni un concurs de interpretare, urmat de recitaluri […]

Citește mai mult...

Piteștiul se pregătește pentru două zile de ROCK!

Piteștiul se pregătește pentru două zile de ROCK! În acest weekend are loc cea de-a V-a ediție a RebelX Young Rock Festival, eveniment dedicat muzicii rock și promovării tinerelor formații. VINERI, 11 septembrie: E-An-Na • Fittonia • Athoris • Toxic Decay • Sonic Overload SÂMBĂTĂ, 12 septembrie: HVNDS • Doomsday Astronaut • Artois • Mizantrop […]

Citește mai mult...