Viceprimarul Tofan –” Motivul pentru care suntem aici este să spunem stop ipocriziei şi minciunii”

Viceprimarul Gelu Tofan cunoaşte foarte bine dedesupturile manipulărilor liberale şi care a ales să părăsească acest partid. A venit şi el la campania de susţinere a proiectului de transformare a pădurii Trivale în pădure parc şi nu a ezitat să atace dur ceea ce foştii lui colegi de partid au făcut doar în scopuri electorale sau pentru interese de grup.

„Acest ONG,” Piteşti, oraşul meu” a folosit tot timpul pădurea Trivale în scopuri electorale. A folosit-o împotriva primarului Gentea şi împotriva interesului fiecărui piteştean. Sub umbrela acestui ONG, al cărui preşedinte este chiar Mihai Coteţ nu urmăreşte decât să pună mâna pe pădurea Trivale, să controleze pădurea prin transformarea ei în arie protejată. Ce doriţi? Să aducă domnul Apostoliceanu urşii în pădurea Trivale? Încă de la 1903 pădurea Trivale a fost parc destinat agrementului tututor piteştenilor. Acest ONG are un mare interes în această zonă pentru că prin transformarea pădurii în arie protejată, Coteţ, prin ONG ul lui primeşte redevenţe de la stat, iar piteştenii nu vor mai avea niciodată acces în pădurea care le-a aparţinut din totdeauna.”, a menţionat viceprimarul Gelu Tofan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Reamintire: Campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!

Salubritate 2000 S.A., organizează, în luna iunie, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, pentru locuitorii municipiului Pitești. Campania se derulează începând de joi, 25 iunie, ora 14:00, până vineri, 26 iunie, ora 13:00. Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și […]

Citește mai mult...

Argeş. Restricții temporare de circulație pe DJ 659

Restricții temporare de circulație pe DJ 659 (Pitești – Bradu – Suseni – Gliganu de Sus – Bârlogu – Negrași – Mozăceni – limita jud. Dâmbovița)! Perioada: 8 iunie – 15 septembrie 2026 Regia Județeană de Drumuri Argeș informează că, în intervalul 8 iunie – 15 septembrie 2026, vor fi instituite restricții temporare de circulație […]

Citește mai mult...

Artistul argentinian Marcos Masetti aduce spectacolul „Slam Dunk” la PISTF 2026

În cadrul ediției 2026 a Pitești Street Theatre Festival, publicul este invitat sâmbătă, 6 iunie, de la ora 19:00, în Piața Primăriei Pitești, la spectacolul „Slam Dunk”, susținut de artistul stradal argentinian Marcos Masetti. Recunoscut pentru stilul său original și pentru energia spectacolelor sale, Marcos Masetti propune un show dinamic, care îmbină jongleriile spectaculoase, momentele […]

Citește mai mult...