O nouă emisiune Tezaur, de astăzi, cu dobânzi de până la 6,85% pe an

Ministerul Finanțelor lansează luni, 8 iulie, o nouă ediție de titluri de stat Tezaur, cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% și, respectiv, 6,85%.

Între 08 iulie 2024 – 08 august 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont Junior;
Între 08 iulie 2024 – 09 august 2024 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
Între 08 iulie 2024 – 08 august 2024 în mediul urban și 08 iulie 2024 – 7 august 2024 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: O mare satisfacție este să vedem terenul din Ceair – „San Siro” – plin de viață și folosit de piteșteni, exact așa cum ne-am dorit!

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea lucrărilor de reamenajare a terenului de sport situat pe strada Florilor, din cartierul Ceair, cunoscut de comunitate sub denumirea „San Siro”. Acesta este, în prezent, din nou funcțional, după o perioadă în care a fost necesară reluarea amenajării, ca urmare a unor lucrări neconforme realizate de firma câștigătoare a licitației […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu: „Ne dorim să oferim publicului programe cât mai diverse și să promovăm Argeșul prin cultură și tradiție”

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, principalele evenimente care vor avea loc, în perioada următoare, în județul Argeș. Calendarul manifestărilor începe în acest weekend, 12-13 iunie, cu cea de-a VIII-a ediție a ARCHANGELS FEST, organizată la Topoloveni, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Primăria Orașului […]

Citește mai mult...

Festivalul „Rădăcini Argeșene”, în premieră la Cuca

Prima ediție a Festivalului „RĂDĂCINI ARGEȘENE – Sărbătoarea Artelor Strămoșești și a Meșteșugului Autentic” se va desfășura în perioada 20-21 iunie 2026, în comuna Cuca, satul Bărbălani, pe amplasamentul Montera Land. Evenimentul a fost prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă la care au participat Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, Georgian […]

Citește mai mult...