Slobozia: Alte două străzi vor fi asfaltate

Slobozia: Alte două străzi vor fi asfaltate
Lucrările de modernizare a drumurilor locale și comunale continuă în această perioadă în comuna Slobozia. Investițiile în infrastructura rutieră a localității sunt realizate cu fonduri accesate prin Programul ”Anghel Saligny”. 8 km de drumuri sunt în curs de modernizare la momentul actual. ”La finalul lunii aprilie începe turnarea primului strat de asfalt pe străzile prevăzute în cele două proiecte. Totodată, modernizarea străzilor din comună va continua și cu fonduri din bugetul local. Am finalizat proiectarea lucrărilor de asfaltare a străzilor Morii și Frasinului, iar lucrările încep în curând și pe aceste drumuri”, declară primarul Petre Funie.

Prima etapă a proiectului de modernizare a iluminatului public, derulat cu finanțare prin AFM, a fost finalizată. ”Au fost montate 400 de lămpi eficiente energetic, iar funcționarea acestora este coordonată printr-un sistem inteligent de telegestiune. Urmează să demarăm și a doua etapă a proiectului, etapă în cadrul căreia vor fi montate alte 250 surse de iluminat cu tehnologie LED”, precizează edilul comunei Slobozia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au desfășurat astăzi noi acțiuni de verificare pe domeniul public, pentru a preveni depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate. În urma controalelor, au fost constatate mai multe […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu de la Bascov dă de pământ cu fițuica lui Adrian Ștefănoiu

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, reacționează dur după informațiile apărute în publicația semnal-ag.ro, o fițuică făcută pe picior de Adrian Ștefănoiu după ce a dat bir cu fugiții de la PSD la PNL. Gheorghe Stancu susține că acestea nu corespund realității. Edilul solicită public drept la replică și rectificarea materialului, avertizând că, în cazul unui […]

Citește mai mult...

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit 398 de copii înscriși în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ din Mioveni vor primi gratuit, la începutul anului școlar 2026-2027, câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite școlare. Programul „Primul meu ghiozdan” continuă și în acest an, după ce proiectul a […]

Citește mai mult...