Încep lucrările de reabilitare şi consolidare la clădirea Teatrului pentru Copii şi Tineret „Aşchiuţă”

De astăzi încep lucrările pentru consolidarea și reabilitarea clădirii Teatrului pentru Copii și Tineret “Așchiuță”. Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, împreună cu managerul Teatrului “Alexandru Davila” , Dan Tudor, au semnat ordinul de începere a lucrărilor și de predare a imobilului către antreprenor.

La eveniment au participat și vicepreședintele Adrian Bughiu, administratorul județului, Cristian Puiu, directorul tehnic al Teatrului “Alexandru Davila”, Cătălin Ilina, precum și reprezentanți ai firmei care va executa lucrările, ZEST WIND SRL, și ai instituțiilor publice implicate.
Clădirea Teatrului „Așchiuță”, secție a Teatrului “Alexandru Davila” din Pitești, va beneficia, pe lângă lucrările de consolidare a structurii de rezistență, și de o nouă sală de spectacol, prin adăugarea unui nivel de demisol. Teatrul va fi dotat și cu echipamente tehnice moderne. De asemenea, se intenționează amenajarea unui spațiu de recreere.
„Iată că a venit și momentul pe care l-am așteptat atât de mult! Astăzi am semnat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare pentru Teatrul „Așchiuță”. Un vis mai vechi al piteștenilor, realizat printr-un efort comun al tuturor factorilor implicați, de la domnul manager al Teatrului „Alexandru Davila”, la Consiliul Județean și Ministerul Dezvoltării. Astăzi este început de lucrare! Sperăm ca în maxim un an de zile copiii din județul Argeș să se bucure de acest teatru. Fără copii nu putem avea viitor, fără de copiii noștri nu putem avea speranțe. La urma urmei, obligația noastră este să investim în viitorul acestei țări. Nu vă ascund faptul că suntem în proceduri destul de avansate și sperăm să avem finanțare și pentru reabilitarea Teatrului Alexandru Davila”, a declarat Ion Mînzînă, președinte Consiliul Judetean Arges.

„Sunt fericit să fac parte din această echipă care, iată, la un an și jumătate de când am preluat mandatul, are parte acum și de această bucurie de a avea un termen limită pentru definitivarea Teatrului „Așchiuță”. Este un vis al piteștenilor de toate vârstele, atât al celor mai mici, cât și al celor mai în vârstă care au prins funcționând această clădire cu spectacole de teatru. Acum pregătim un teatru nou, o casă nouă pentru copii, pentru părinți și pentru bunici și acest lucru este, de data aceasta, mai mult decât realizabil, pentru că avem și un termen clar stabilit. Sunt fericit că, pe lângă proiectele culturale în care am avut tot sprijinul Consiliului Județean, avem acum și sprijinul pentru renovarea și predarea unei case noi la Teatrul „Așchiuță” pentru toți copiii, mari și mici, din județul Argeș. Și, desigur, așa cum a menționat și domnul președinte Ion Mînzînă, sperăm ca în curând și Teatrul „Alexandru Davila” să aibă parte de o haină nouă”, a declarat Dan Tudor, manager Teatrul Alexandru Davila Pitesti.

Valoare contractului este de 13.6 milioane lei cu TVA, fonduri obținute de la Ministerul Dezvoltării pentru Teatrul „Alexandru Davila” la solicitarea Consiliului Județean Argeș, alocate prin Legea bugetului, prin cota de 2% destinată pentru dezvoltarea și funcționarea instituțiilor de spectacole și concerte. Termenul de execuție a lucrărilor este de 14 luni de la data primirii ordinului de începere a lucrărilor.
Imobilul a fost ridicat în anii ’20 și a avut de-a lungul timpului diferite destinații, până în 1963, când a devenit Teatrul de Păpuși “Așchiuță”. De atunci nu s-a mai făcut nicio intervenție majoră, ci doar mici renovări și schimbări punctuale, de cele mai multe ori în detrimentul calității estetice și bunei funcționări a clădirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

La mulți ani, Dan Stroe! Primarul comunei Bradu, unul dintre cei mai performanți edili din Argeș, sărbătorește ziua de naștere

La mulți ani, Dan Stroe! Primarul comunei Bradu, unul dintre cei mai performanți edili din Argeș, sărbătorește ziua de naștere Publicația contraataculargesului.ro îi transmite un sincer „La mulți ani!” domnului Dan Stroe, primarul comunei Bradu, cu ocazia zilei sale de naștere. Aflat la conducerea uneia dintre cele mai dezvoltate localități din județul Argeș, Dan Stroe […]

Citește mai mult...

Anunț important: Programul mijloacelor de transport în perioada vacanței de vară a elevilor

Având în vedere perioada de vacanță a elevilor, Publitrans 2000 informează publicul călător că, începând cu data de 22 iunie, circulația autobuzelor pe liniile urbane din municipiul Pitești se va desfășura conform programului specific zilelor de vacanță. Programul de circulație al liniilor metropolitane rămâne nemodificat, acestea urmând să funcționeze după orarul obișnuit. Programul de circulație […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru modernizarea DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni

Joi, 18 iunie 2026, a fost predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor aferente obiectivului de investiții: „Modernizare DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni, km 7+165 – km 8+913”, accesat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Investiția vizează modernizarea unui tronson important de drum județean situat pe raza comunelor Bughea de Jos […]

Citește mai mult...