Argeş: Percheziţii la două firme care nu au plătit impozitele şi contribuţiile sociale ale angajaţilor

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au efectuat, joi, şase percheziţii în două dosare penale, fiind vizate două firme care nu ar fi efectuat plata impozitelor şi contribuţiilor sociale pentru angajaţi.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, descinderile au avut loc în judeţele Argeş şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti.

În cele două dosare penale se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală în formă continuată, întrucât cele două societăţi ar fi reţinut sau ar fi încasat, fără a plăti în cel mult 60 de zile de la termenul prevăzut de lege, impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă pentru angajaţi, fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada mai 2022 – martie 2023, o firmă cu sediul în judeţul Argeş ar fi prejudiciat bugetul consolidat al statului cu 81.345 de lei, reprezentând contribuţia asigurărilor sociale pentru construcţii/sector agricol/industria alimentară. (…) Tot în perioada mai 2022 – martie 2023, o altă firmă, cu sediul actual în municipiul Bucureşti, ar fi prejudiciat bugetul consolidat al statului cu 86.459 de lei, compusă din 5.055 de lei – impozit pe veniturile din salarii, 50.000 de lei – impozit pe dividende, 22.434 de lei – contribuţia asigurărilor sociale şi 8.970 de lei – contribuţia asigurărilor sociale de sănătate”, se precizează în comunicatul IPJ Argeş.

Prejudiciul total cauzat în cele două dosare, ca urmare a neplăţii sumelor cuvenite, este de aproximativ 170.000 de lei.

După finalizarea percheziţiilor, două persoane urmează să fie conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Reamintire: Campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!

Salubritate 2000 S.A., organizează, în luna iunie, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, pentru locuitorii municipiului Pitești. Campania se derulează începând de joi, 25 iunie, ora 14:00, până vineri, 26 iunie, ora 13:00. Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și […]

Citește mai mult...

Argeş. Restricții temporare de circulație pe DJ 659

Restricții temporare de circulație pe DJ 659 (Pitești – Bradu – Suseni – Gliganu de Sus – Bârlogu – Negrași – Mozăceni – limita jud. Dâmbovița)! Perioada: 8 iunie – 15 septembrie 2026 Regia Județeană de Drumuri Argeș informează că, în intervalul 8 iunie – 15 septembrie 2026, vor fi instituite restricții temporare de circulație […]

Citește mai mult...

Artistul argentinian Marcos Masetti aduce spectacolul „Slam Dunk” la PISTF 2026

În cadrul ediției 2026 a Pitești Street Theatre Festival, publicul este invitat sâmbătă, 6 iunie, de la ora 19:00, în Piața Primăriei Pitești, la spectacolul „Slam Dunk”, susținut de artistul stradal argentinian Marcos Masetti. Recunoscut pentru stilul său original și pentru energia spectacolelor sale, Marcos Masetti propune un show dinamic, care îmbină jongleriile spectaculoase, momentele […]

Citește mai mult...