În comuna Ştefan cel Mare va fi finalizat anul acesta proiectul de asfaltare a drumurilor

Primarul comunei Ştefan cel Mare, Ion Parpală, este decis să finalizeze anul acesta lucrările de asfaltare a drumurilor comunale, pentru a putea demara noi investiţii destinate modernizării localităţii şi creşterii gradului de civilizaţie în comună. Primăria a pus deja la punct lista cu obiectivele de investiţii pentru acest an pentru a fi allocate şi bugetele necesare.

Potrivit primarului Ion Parpală sunt pe listă următoarele investiţii –

-asfaltări de drumuri în satul Glavacioc

– dotarea Școlii Gimnaziale Ștefan cel Mare prin PNRR,

– dotarea sediului Primăriei cu mobilier și echipamente IT prin AFIR,

– reabilitarea Căminului Cultural Ștefan cel Mare cu fonduri prin PNRR

– continuarea modernizării infrastructurii de circulație din comună prin finalizarea lucrărilor începute în 2023 și începerea unor lucrări noi de asfaltare.

”Toate lucrările realizate în cadrul proiectului finanțat prin Programul ”Anghel Saligny” au fost decontate și urmează finalizarea investiției anul acesta. Mai sunt de amenajat șanțuri pe două drumuri, iar apoi se va turna stratul final de asfalt pe toți cei 7 km. De asemenea, în prima zi a acestui an, am depus un nou proiect pentru modernizarea drumurilor din comuna Ștefan cel Mare. Proiectul face referire la asfaltarea a 3 km de drumuri, cu finanțare prin AFIR. Momentan documentația este în stadiu de evaluare, așteptăm un răspuns privind eligibilitatea la finanțare”, afirmă primarul Ion Parpală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Reținut pentru violență în familie

Reținut pentru violență în familie Ieri, 14 iulie, în jurul orei 13:00, Poliția Orașului Costești a fost sesizată telefonic de către o femeie, de 51 de ani, din comuna Rociu, cu privire la faptul că a fost agresată fizic, la domiciliu, de către concubinul său. În temeiul sesizării, polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu s-au […]

Citește mai mult...

Siguranță sporită pe Transfăgărășan prin operaționalizarea Punctului de Lucru temporar ISU

Pentru ca intervențiile în situații de urgență să fie mai rapide și mai eficiente pe unul dintre cele mai circulate trasee turistice din țară, începând cu data de 1 iulie 2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, în colaborare cu Secția Drumuri Naționale Pitești, a operaționalizat un punct de lucru […]

Citește mai mult...

Din toamnă, șoferii riscă suspendarea permisului dacă nu își plătesc amenzile rutiere. Noile norme au fost publicate

Din toamnă, șoferii riscă suspendarea permisului dacă nu își plătesc amenzile rutiere. Noile norme au fost publicate Șoferii care nu își achită amenzile rutiere în termen de 90 de zile de la comunicarea procesului-verbal riscă, din această toamnă, suspendarea dreptului de a conduce. Măsura este prevăzută de OUG nr. 7/2026, iar Guvernul a publicat deja […]

Citește mai mult...