Mioveni: Podul peste râul Argeșel va fi inaugurat în a doua parte a acestui an

Podul peste râul Argeșel, care va face legătura între orașul Mioveni și comuna Davidești, va fi inaugurat în a doua parte a acestui an, informează viceprimarul Ciprian Țurlea. Constructorul a finalizat montarea tablierului metalic al podului, precum și o parte considerabilă a arcului metalic care va avea o înălțime de peste 35 metri.
Podul face legătura între DN73D și DC85 și este realizat cu fonduri nerambursabile din bugetul C.N.I., în valoare de peste 19.000.000 lei .

Unicitatea acestui pod constă în faptul că cele două două benzi de circulație sunt prevăzute cu un sistem de degivrare autonom, montat în stratul de rulare.
Astfel, în funcție de condițiile meteorologice, senzorii de temperatură și umiditate pornesc automat sistemul de dezghet.
Acest sistem curăță rapid podul în caz de polei sau de ninsori abundente, prevenind alunecarea accidentală și acumularea de zăpadă.
Podul de la Racovița este primul din Arges care va dispune de un asemenea sistem de degivrare.
Podul peste râul Argeșel, care va face legătura între orașul Mioveni și comuna Davidești, va fi inaugurat în a doua parte a acestui an. Constructorul a finalizat montarea tablierului metalic al podului, precum și o parte considerabilă a arcului metalic care va avea o înălțime de peste 35 metri.
Podul face legătura între DN73D și DC85 și este realizat cu fonduri nerambursabile din bugetul C.N.I., în valoare de peste 19.000.000 lei .

Unicitatea acestui pod constă în faptul că cele două două benzi de circulație sunt prevăzute cu un sistem de degivrare autonom, montat în stratul de rulare.
Astfel, în funcție de condițiile meteorologice, senzorii de temperatură și umiditate pornesc automat sistemul de dezghet.
Acest sistem curăță rapid podul în caz de polei sau de ninsori abundente, prevenind alunecarea accidentală și acumularea de zăpadă.
Podul de la Racovița este primul din Arges care va dispune de un asemenea sistem de degivrare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acces pietonal mai sigur, în cartierul Nord: scările de pe strada Făgăraș, complet reabilitate!

Acces pietonal mai sigur, în cartierul Nord: scările de pe strada Făgăraș, complet reabilitate! Municipiul Pitești anunță finalizarea și recepția lucrărilor de reabilitare a două tronsoane de scări publice situate pe strada Făgăraș, în cartierul Nord. Investițiile au fost realizate de către Primăria Municipiului Pitești, prin Administrația Domeniului Public, și au vizat reabilitarea scărilor publice […]

Citește mai mult...

Mioveni: Activități educative și ecologice

Cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului, marcată anual la data de 5 iunie, administrația locală a orașului Mioveni organizează o serie de activități educative și ecologice, menite să promoveze protejarea mediului înconjurător și adoptarea unui comportament responsabil față de natură. Astfel, acțiunile se vor desfășura vineri, 5 iunie, începând cu ora 09:00, și vor include […]

Citește mai mult...

Autostrada Sibiu-Pitești (A1): secțiunea 4 (Tigveni – Curtea de Argeș), tot mai aproape de deschidere!

Autostrada Sibiu-Pitești (A1): secțiunea 4 (Tigveni – Curtea de Argeș), tot mai aproape de deschidere! Pe cei 9,86 km ai acestui șantier, antreprenorul austriac (PORR) este mobilizat cu 435 de muncitori și 150 de utilaje. În prezent, se execută următoarele lucrări: • așternere pământ vegetal pe taluz, • așternere fundații de balast și mixturi asfaltice […]

Citește mai mult...