Marius Nicolaescu: Nu trece zi fără ca cei din PNL să dea dovadă fie de o incompetență crasă, fie de o rea-voință mișelească

Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean și al PSD Argeș, spune că aproape că nu trece zi fără ca cei din PNL să dea dovadă fie de o incompetență crasă, fie de o rea-voință mișelească.

”Ultimul exemplu este cât se poate de elocvent. După ce s-au pozat, fără să aibă niciun merit, fiind o investiție pe fonduri europene, la podul de la Dâmbovicioara, liberalii au atacat Consiliul Județean pentru starea drumului 704I. Culmea, spun liberalii, Consiliul Județean Argeș nu vrea să se implice în modernizarea lui, cu toate că tocmai ei, în urmă cu un an, au votat împotriva Proiectului de acord de principiu prin care acest drum era transmis către Romsilva.
Anul trecut, am făcut eforturi deosebite, am transportat toți consilierii județeni interesați (unii neștiind nici măcar cum să ajungă la el) pe acest drum care inițial a fost construit ca drum tehnologic pentru barajul Vidraru și ca drum forestier. Au putut vedea singuri că parametrii acestuia nu se încadrează în condițiile actuale pentru a fi drum județean, dar și că infrastructura a fost afectată în cea mai mare măsură de transportul de mare tonaj cu material lemnos. Doar pentru a face opoziție însă, votul PNL a fost tot „împotrivă” în plen.
Fiind vorba de un drum mult prea puțin tranzitat în interes turistic, investiția ar fi mult prea mare pentru noi, în contextul în care Consiliul Județean face eforturi deosebite pentru a îmbunătăți infrastructura rutieră din zonele populate, din interiorul localităților, inclusiv pe zona de nord a județului, favorizând astfel și turismul.
Deși proiectul a fost adoptat, cu votul exclusiv al consilierilor PSD, prefectul PNL Radu Perianu a atacat în contencios administrativ hotărârea. Până la urmă, Hotărârea CJ Argeș a rămas valabilă după ce, așa cum era de așteptat, juristul Perianu a pierdut sublim, pe fond.
În fapt, s-a pierdut un an în care Romsilva ar fi putut accesa fonduri pentru a fi reabilitat pentru a fi utilizat adecvat atât de public, cât și ca drum tehnologic de transport a masei lemnoase!
În perioada următoare se va supune atenției consilierilor județeni un proiect de hotărâre prin care Consiliul Județean va declasifica drumul și îl va transmite în administrarea Romsilva. Și suntem foarte curioși să vedem cum vor vota cei de la PNL din nou, pentru că va fi extrem de greu, dacă va rămâne în administrarea noastră, să îl reabilităm. Asta dacă nu cumva cei de la PNL își vor asuma și vor oferi și sursa de finanțare, pentru a contribui și ei, în sfârșit ceva, cu ceva pentru infrastructura județului Argeș. Sperăm totuși ca la această a doua șansă, să lase demagogia ieftină deoparte și să dea dovadă de responsabilitate!”, afirmă Marius Nicolaescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Accident grav în Argeș! Patru persoane rănite, două dintre ele au fost scoase încarcerate dintre fiarele contorsionate

Accident grav în Argeș! Patru persoane rănite, două dintre ele au fost scoase încarcerate dintre fiarele contorsionate Un grav accident rutier s-a produs vineri dimineață în comuna Buzoiești, unde două autovehicule au fost implicate într-o coliziune soldată cu patru victime. La locul evenimentului au intervenit de urgență pompierii cu o autospecială de stingere și două […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: Sănătatea femeilor și a copiilor trebuie să fie prioritatea unei națiuni responsabile!

Simona Bucura-Oprescu: Sănătatea femeilor și a copiilor trebuie să fie prioritatea unei națiuni responsabile! România are nevoie cât mai repede de un Guvern cu puteri depline atât pentru a stopa declinul economic generat de măsurile lui Ilie Bolojan, cât și pentru a putea adopta proiecte vitale pentru oameni, afirmă deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: FC Argeș începe un nou capitol în Superligă. „Atitudine, respect și concentrare!”

Cristian Gentea: FC Argeș începe un nou capitol în Superligă. „Atitudine, respect și concentrare!” Zi importantă pentru fotbalul argeșean. FC Argeș debutează în noul sezon al Superligii, iar primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj de susținere pentru echipa care reprezintă orașul la cel mai înalt nivel. În ajunul debutului, edilul s-a întâlnit […]

Citește mai mult...