Asigurarea obligatorie a locuințelor se va scumpi

Noua Lege pentru asigurarea obligatorie a locuințelor va intra în vigoare din 11 noiembrie și aduce modificări în ceea ce privește prețul, dar și perioada de asigurare, anunță Nicoleta Radu, Director General al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).

„Începând cu 11 noiembrie, va intra în vigoare nouă noastră lege.

Una dintre modificări se referă la verificarea poliței de asigurare atunci când locuința este înregistrată în Cartea Funciară”, spune Directorul General.

Una dintre schimbări este și creșterea primei de asigurare la 130 de lei, de la echivalentul a 20 de euro (aproximativ 100 de lei). Prețul va fi exprimat în lei. Modificările prevăzute în Legea nr. 115 din 10 mai 2023 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor vin la pachet cu o serie de obligații pentru proprietarii de locuințe.

Prima modificare vizează faptul că „pentru înregistrarea sau modificarea înregistrării unei locuințe în cartea funciara, proprietarul acesteia este obligat să prezinte un contract de asigurare obligatorie a locuinței”.

În plus, aceeași lege prevede că „înregistrarea sau modificarea înregistrării locuinței în cartea funciară este condiționată de existența unui contract de asigurare obligatorie a locuinței în vigoare la data solicitării”.

De asemenea, înregistrările în Cartea Funciară nu vor mai fi posibile fără dovada încheierii unei polițe PAD. Practic, orice vânzare-cumpărare, orice moștenire sau orice înscriere de ipotecă nu se va putea face fără polița PAD. Din noiembrie, cei care au luat un credit pentru cumpărarea unei locuințe pot încheia o poliță PAD multianuală, pe perioada contractului de împrumut”, a mai spus Tudor.

„Cea mai scumpă poliță PAD costă în prezent 100 lei și va crește, din noiembrie 2023, la 130 lei. Dincolo de amendă, fără o poliță de asigurare valabilă, proprietarul unei locuințe se expune unui risc major, și anume să rămână fără principalul rezultat al muncii de-o viață, respectiv fără locuință, dacă se produce riscul de cutremur, inundație sau de alunecare de teren. Practic, fără asigurare, nu-ți poți să-ți continui viața în liniște după ce a trecut dezastrul”, a afirmat Tudor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ATENȚIE! SE EXECUTĂ TRAGERI ÎN POLIGONUL TEMPORAR DIN MIOVENI

ATENȚIE! SE EXECUTĂ TRAGERI ÎN POLIGONUL TEMPORAR DIN MIOVENI Primăria Orașului Mioveni informează cetățenii că, în poligonul temporar-descoperit amplasat în zona Uzinei de Apă (punctul I.C.S.I.T.A.), Inspectoratul de Jandarmi Județean „Basarab I” Argeș va desfășura ședințe de tragere cu armament de infanterie. Activitățile vor avea loc în zilele de 5, 6, 13, 16 și 17 […]

Citește mai mult...

Dragoș Predescu cerea demisii la CJ Argeș, dar nu se grăbește să plece de la Prefectură

În timp ce prefecți și subprefecți liberali din țară și-au depus demisiile la solicitarea conducerii PNL, în Argeș, Dragoș Predescu a ales să rămână în funcție. Mai mult, după eliberarea din funcție a prefectului Darius-Sebastian Nedelcu, acesta exercită temporar și atribuțiile de conducere ale instituției. Situația este cu atât mai interesantă cu cât Dragoș Predescu […]

Citește mai mult...

Gentea: Cu un buget mai mic, vom împodobi Piteștiul de Crăciun, din centru până în cartiere

Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă, la Pitești. Cristian Gentea spune că ornamentele de anul acestea nu sunt scumpe și promite că toate cartierele Piteștiului vor fi împodobite.   „Ne adaptăm anul acesta. Cu un buget mai mic, vom împodobi Piteștiul de Crăciun, din centru până în cartiere, astfel încât spiritul sărbătorilor să ajungă peste […]

Citește mai mult...