Depistată cu aproape 200 km/h, în localitate

Depistată cu aproape 200 km/h, în localitate

Polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat o tânără de 21 de ani, din Oarja, care conducea un autoturism pe DJ 731 Pietroșani, fiind înregistrată de aparatul RADAR cu viteza de 198 km/h. Totodată, cea în cauză nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de polițistul rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Ca urmare a abaterilor, cea în cauză a fost sancționată cu amendă în valoare totală de 3.480 de lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar perrmisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 150 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

De tot râsul! Prefectul USR de Argeș a trimis presei un comunicat cu tot cu dialogul cu AI-ul!

Un comunicat transmis jurnaliștilor astăzi de prefectul USR Sebastian Nedelcu a fost redactat cu ajutorul inteligenței artificiale, însă mesajul a ajuns în grupul de presă de pe WhatsApp și cu o parte din conversația purtată cu AI-ul (pentru realizarea comunicatului). În textul transmis presei apărea inclusiv formularea: „Desigur, Sebastian – am ajustat textul astfel încât […]

Citește mai mult...

Acțiune a Poliției Locale Pitești – depistarea autovehiculelor de mare tonaj

Acțiune a Poliției Locale Pitești – depistarea autovehiculelor de mare tonaj În cursul dimineții de astăzi, 24.08.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Pitești pentru depistarea autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, care tranzitează orașul fără a deține documentele necesare. În urma activităților […]

Citește mai mult...

Pitești, gazda unui eveniment european de excepție!

După nouă zile de baschet juvenil european la cel mai înalt nivel, FIBA U16 Women’s EuroBasket 2026 s-a încheiat la Pitești cu o spectaculoasă festivitate de premiere. Viceprimarul municipiului Pitești, Lucrețiu Tudor, a fost prezent la ceremonia de premiere, alături de reprezentanții Federației Române de Baschet și ai FIBA Europe, marcând finalul unei competiții care […]

Citește mai mult...