Campanie pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool, tutun, droguri și alte substanțe nocive, în rândul tinerilor și studenților din Pitești

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Casa de Cultură a Studenților Pitești, în parteneriat cu Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Argeş, Inspectoratul Școlar Județean Argeș și Primăria Municipiului Pitești, organizează, în perioada 04 – 05 octombrie 2023, „Campania pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool, tutun, droguri și alte substanțe nocive, în rândul tinerilor și studenților”.

Proiectul se desfășoară la nivel național și presupune organizarea unor activități de către CCS-urile din țară pe teme de prevenire și combatere a consumului de alcool, tutun, droguri și alte substanțe nocive, în rândul tinerilor și studenților.

La nivelul CCS Pitești, pe data de 4 octombrie, în liceele din Pitești se va desfășura o caravană de informare antidrog și oferire a alternativei unui stil de viață sănătos, prin activități sportive, dans, gimnastică. Totodată, în data de 5 octombrie, va avea loc o caravană stradală, de la ora 17:00, pe traseul CCS Pitești – Piața Primăriei Pitești – CJ Argeș – Piața Primăriei Pitești – CCS Pitești, ce va cuprinde momente de divertisment, precum: magie, statui vii, picioroange, dans, muzică, activități sportive, dansuri populare, pantomimă, teatru și multe alte surprize, iar seara se va încheia cu un concert în sala de spectacole a CCS Pitești. În cadrul caravanei stradale antidrog, vom încuraja tinerii să aleagă un mod de viață sănătos prin diferite activități sportive, educative și culturale, în detrimentul unui mod de viață distructiv.

Conștientizarea riscului și prevenirea prin informare poate reduce considerabil tentația. Educația pentru combaterea fenomenelor nocive care ne afectează viitorul ne privește pe toți. Vom continua informarea și acțiunile de prevenire și în cadrul altor activități desfășurate la nivelul CCS Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ATENȚIE! SE EXECUTĂ TRAGERI ÎN POLIGONUL TEMPORAR DIN MIOVENI

ATENȚIE! SE EXECUTĂ TRAGERI ÎN POLIGONUL TEMPORAR DIN MIOVENI Primăria Orașului Mioveni informează cetățenii că, în poligonul temporar-descoperit amplasat în zona Uzinei de Apă (punctul I.C.S.I.T.A.), Inspectoratul de Jandarmi Județean „Basarab I” Argeș va desfășura ședințe de tragere cu armament de infanterie. Activitățile vor avea loc în zilele de 5, 6, 13, 16 și 17 […]

Citește mai mult...

Dragoș Predescu cerea demisii la CJ Argeș, dar nu se grăbește să plece de la Prefectură

În timp ce prefecți și subprefecți liberali din țară și-au depus demisiile la solicitarea conducerii PNL, în Argeș, Dragoș Predescu a ales să rămână în funcție. Mai mult, după eliberarea din funcție a prefectului Darius-Sebastian Nedelcu, acesta exercită temporar și atribuțiile de conducere ale instituției. Situația este cu atât mai interesantă cu cât Dragoș Predescu […]

Citește mai mult...

Gentea: Cu un buget mai mic, vom împodobi Piteștiul de Crăciun, din centru până în cartiere

Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă, la Pitești. Cristian Gentea spune că ornamentele de anul acestea nu sunt scumpe și promite că toate cartierele Piteștiului vor fi împodobite.   „Ne adaptăm anul acesta. Cu un buget mai mic, vom împodobi Piteștiul de Crăciun, din centru până în cartiere, astfel încât spiritul sărbătorilor să ajungă peste […]

Citește mai mult...