Candidaţii la concursul de ocupare a posturilor didactice rămase vacante îşi vor putea depune dosarele

Candidaţii la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor rămase vacante (n.r. – care vor să devină profesori suplinitori) îşi vor putea depune dosarele la inspectoratele şcolare în zilele de 24 şi 25 august, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Potrivit sursei citate, organizarea şi desfăşurarea probelor practice/orale în profilul postului are ca termen ziua de 28 august.

Proba scrisă şi comunicarea rezultatelor se va face pe 29 august, iar contestaţiile vor putea fi depuse pe 29 şi 30 august.

Repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate şi ocuparea acestor posturi se va face pe 31 august şi 1 septembrie.

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei candidaţii care au luat peste nota 7 la Titularizare au fost repartizaţi în zilele de 17 şi 18 august.

În perioada 24 august – 1 septembrie se pot efectua detaşări în interesul învăţământului pentru cadrele didactice titulare anterior concursului naţional, sesiunea 2023, precum şi pentru cadrele didactice debutante din învăţământul preuniversitar de stat şi particular care au promovat examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea din acest an.

„Aceste detaşări nu se consideră în afara Calendarului şi nu se analizează în cadrul comisiilor paritare constituite la nivelul inspectoratelor şcolare, iar pentru aceste detaşări nu este necesar avizul Ministerului Educaţiei”, afirmă aceeaşi sursă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Alegeri în Organizațiile PSD din Căteasca, Oarja și Bradu!

Ieri au avut loc Adunările Generale de Alegeri în cadrul organizațiilor PSD din comunele Căteasca, Oarja și Bradu, în urma cărora au fost desemnate noile #echipe de conducere. 🌹Alegeri în Organizațiile PSD din Căteasca, Oarja și Bradu! Echipe performante și dezvoltare! ℹ️În ultimii ani, comunele Căteasca, Oarja și Bradu au cunoscut o dezvoltare constantă și […]

Citește mai mult...

Muzeul Golești a celebrat 200 de ani de la înființarea primei școli cu predare în limba română gratuită

Obișnuiți în prezent să avem învățământ gratuit, uităm prea des că în secolele trecute copiii țăranilor sau ai meșteșugarilor care nu dețineau averi nu aveau nicio șansă la educație, condamnați generații după generații la un trai greu, plin de privațiuni și abuzuri, pentru că nimic în afară de învățătătură nu ridică omul din colbul sărăciei […]

Citește mai mult...

Se opreşte apa potabilă în Piteşti, zona Centru! Vezi programul și consumatorii afectați

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Centru, începând de sâmbătă 02.05.2026, de la ora 700, până duminică 03.05.2026, la ora 700, fiind afectaţi utilizatorii din: b-dul Republicii – de la intersecția cu str. Constantin Zărnescu până la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș; b-dul I.C. Brătianu […]

Citește mai mult...