Concediile medicale de asigurări de sănătate vor constitui vechime în muncă

Concediile medicale de asigurări de sănătate vor constitui vechime în muncă

Perioadele aferente concediilor medicale de asigurări sociale de sănătate la care au dreptul asiguraţii vor constitui vechime în muncă şi în serviciu, precum şi în specialitate, şi se au în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea, potrivit unui proiect legislativ.

Este vorba de concedii precum pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate, îngrijirea copilului bolnav sau pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice.

În prezent, arată inițiatorii, atât Codul muncii, cât şi Codul administrativ prevăd regula că perioada suspendării contractelor individuale de muncă, respectiv a raporturilor de serviciu nu constituie vechime în muncă, în specialitate şi în grad profesional.

Cu toate acestea, prevăd că se poate deroga de la regulă prin legi speciale.

În acest sens, cu titlul exemplificativ, constituie vechime în muncă/serviciu/specialitate/gradul profesional perioada concediului pentru creşterea copilului, perioada concediului paternal, perioadele în care funcţionarul public este desemnat să desfăşoare activităţi în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituţii ale Uniunii Europene sau în alte organisme sau instituţii de drept public internaţional.

Pe de altă parte, prin Codul muncii, constituie vechime în muncă inclusiv următoarele perioade, care nu presupun prestarea muncii ce face obiectul contractului individual de muncă: perioada concediului de îngrijitor acordat salariatului; perioada de probă; perioada participării la cursurile sau stagiile de formare profesională.

În plus, constituie perioade de activitate prestată pentru stabilirea duratei concediului de odihnă anual următoarele perioade, care nu presupun prestarea muncii ce face obiectul contractului individual de muncă: perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă; perioada concediului de maternitate; perioada concediului paternal; perioada concediului de risc matemal; perioada concediului pentru îngrijirea copilului bolnav; perioada concediului de îngrijitor acordat salariatului; perioada absenţei de la locul de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Informare privind circulația – DEx12

Informare privind circulația – DEx12 Pe Drumul Expres DEx12, la km 98+000 – 98+100, în zona localității Lunca Corbului, județul Argeș, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și un autoturism. Autoturismul se afla în staționare, fiind defect și semnalizat corespunzător, în momentul în care a fost acroșat de autocamion. […]

Citește mai mult...

SEARĂ DE STAND-UP COMEDY LA MIOVENI!

SEARĂ DE STAND-UP COMEDY LA MIOVENI! Pregătiți-vă pentru o seară plină de umor și bună dispoziție! Duminică, 8 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni, va avea loc un spectacol de stand-up comedy. Emanuel Bighe, Radu Bucălae și Dan Frînculescu urcă pe scenă cu glume savuroase, povești amuzante […]

Citește mai mult...

Centrul Cultural Pitești vă invită, în perioada 2–6 noiembrie, la o nouă săptămână de evenimente cultural-educative

Centrul Cultural Pitești vă invită, în perioada 2–6 noiembrie, la o nouă săptămână de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, desfășurate în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. Programul cuprinde conferințe, dialoguri, prelegeri și o lansare de carte, abordând teme precum spiritualitatea, inteligența artificială, explorarea și supraviețuirea în natură, dezvoltarea personală, filosofia și cosmetica […]

Citește mai mult...