Delegație de primari PSD Argeș la Bruxelles!

Delegație de primari PSD Argeș la Bruxelles!

Mai mulți primari ai PSD Argeș sunt în perioada 27 – 29 iunie la Bruxelles pentru a afla detalii și a implementa ulterior cele mai noi instrumente de finanțare a proiectelor pentru comunitățile pe care le conduc.

Echipa PSD este la Parlamentul European la inițiativa domnului Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean și al PSD Argeș, și la invitația doamnei europarlamentar Rovana Plumb care, alături de colegi ai domniei sale, are discuții aplicate cu primarii argeșeni privind cele mai noi și mai bune metode de a îmbunătăți gradul de absorbție a fondurilor europene pentru investiții care să ajute la dezvoltarea localităților argeșene.

Este și o bună ocazie pentru a aprofunda cunoștințele despre competențele, rolul și activitățile Parlamentului European, dar și de a prezenta România de la #Argeș în acest important for.

Din delegația care este însoțită de deputatul Simona Bucura Oprescu, secretar executiv al PSD Argeș, și de Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației Comunelor din România, filiala Argeș, fac parte primarii Vasile Leau – Boteni, Ion Cojocaru – Nucșoara, Mihai Bundă – Boțești, Florin Bogdan Proca – Berevoești, Petre Funie – Slobozia, Nicolae Dinică – Corbeni, Ionel Moloiu – Hârsești, Cornel Petrică – Rătești, Iliuță Dragu – Recea, Alin Văduva – Davidești, Cristian Dică-Hristu – Vlădești, Constantin Iatagan – Șuici, Sorin Popescu – Râca, Marius Manole – Aninoasa, Liviu Poșircă – Vulturești, Victor Cătălin Turturică – Bălilești, Irinel Georgescu – Dobrești, Florin Dumitru – Teiu, Cristian Enescu – Valea Iașului, Niculaie Dragnea – Băiculești, Ion Mugurel Minciună – Cetățeni, Gheorghe Drăgan – Lunca Corbului, Gabi Șerbănoiu – Stâlpeni, Mihai Georgescu – Călinești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Moment istoric la Bascov. Biserica din Valea Ursului a fost sfințită la 18 ani de la începerea lucrărilor

Comuna Bascov a trăit duminică, 30 august, un moment de mare însemnătate, odată cu sfințirea noii biserici din satul Valea Ursului, a cărei construcție a început în anul 2008. Evenimentul a avut loc în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Comunei Bascov și a reunit sute de credincioși. Sfânta Liturghie și slujba de sfințire au fost oficiate […]

Citește mai mult...

Ansamblul „Doina Argeșului”, o nouă experiență în Republica Moldova

Membrii Ansamblului Județean de Dansuri Populare „Doina Argeșului”, prezenți în Republica Moldova pentru a participa la Festivalul „Tradiții Românești la Nistru”, organizat în orașul Criuleni, au vizitat și Orheiul Vechi. Considerat unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Republica Moldova, Orheiul Vechi i-a impresionat pe artiștii argeșeni prin peisajele sale, istoria bogată și patrimoniul cultural […]

Citește mai mult...

Tinerii și familiile cu care Bascovul se mândrește au fost premiați!

Comuna Bascov are oameni de care poate fi mândră. Iar cea mai importantă investiție pe care o poate face o comunitate este în oamenii săi și, mai ales, în copiii ei. „24 de cupluri din Bascov care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă au fost premiate de Primărie pentru că sunt modele de […]

Citește mai mult...