Studenții UTCB în practică la Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea

42 de studenți de la Universitatea Tehnică de Construcții București – UTCB își desfășoară o parte a programului de practică La Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea.

Timp de două săptămâni, studenții din anul II de la Facultatea de Geodezie, Departamenul de Geodezie și Fotogrammetrie, vor realiza măsurători geodezice în zona barajului și acumulării Râușor.
Prima zi a fost una spectaculoasă pentru tinerii oaspeți care au făcut o călătorie de cunoaștere a construcției hidrotehnice, atât la suprafața cât și in interiorul acesteia. După prezentarea construcției, cu istoricul și datele tehnice, au coborât în galeriile construcției pentru a înțelege cu precizie funcționarea acesteia și ce înseamnă activitățile zilnice de urmărire și întreținere. Ei au fost ghidați și supravegheați de către personalul ABBAV de la barajul Râușor (SGA Argeș).

Construcția este amplasată pe râul Târgului, la 400 de metri mai jos de confluența râului Târgului cu pârâul Râuşor și formează lacul de acumulare cu același nume. Suprafaţa totală a lacului de acumulare este de 190 de hectare iar volumul este de 60 de milioane metri cubi de apă. Principalul rol al amenjarii este alimentarea cu apă a municipiului Câmpulung Muscel (situat la 16 km aval) şi a localităţilor limitrofe. Un alt rol important este de apărare impotriva inundațiilor. Barajul și acumularea se află în patrimoniul și exploatarea Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea, apel împotriva manipulării: Noul spital din Pitești nu afectează nicio pădure, terenul ales are doar vegetație spontană

Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]

Citește mai mult...

Un nou medic ortoped în echipa Spitalului Orășenesc Mioveni

Spitalul Orășenesc Mioveni își extinde echipa medicală prin venirea dr. Raul-Filip Mureșan, medic specialist în Ortopedie-Traumatologie, cu experiență în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor aparatului locomotor. Noul specialist se ocupă de evaluarea și tratamentul pacienților cu dureri articulare, fracturi, entorse, luxații, leziuni sportive și afecțiuni degenerative ale articulațiilor, inclusiv probleme ale piciorului și gleznei, precum monturile […]

Citește mai mult...

Nazare: Astăzi am făcut o rectificare bugetară credibilă şi serioasă. A doua, până la finalul lui noiembrie

Ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, anunţă că o a doua rectificare bugetară va avea loc până la finalul lunii viitoare. „Un buget cu rectificare credibilă şi serioasă, cum este aceasta pe care am făcut-o astăzi, o a doua rectificare până la finalul lunii noiembrie”, spune ministrul. „Stabilitatea financiară a României…este la un moment de răscruce. […]

Citește mai mult...