Deputat Simona Bucura Oprescu: Prima Conectare – racordare gratuită la rețelele de apă și canalizare!

Deputat Simona Bucura Oprescu: Prima Conectare – racordare gratuită la rețelele de apă și canalizare!

Începe o nouă rundă a programului Prima Conectare prin care persoanele cu venituri reduse pot beneficia, indirect, de o finanțare de cel mult 1.900 de euro pentru a-și branșa sau racorda casa la rețelele publice (locale sau regionale) de apă și canalizare, anunță deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, președinte al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților.

„Potrivit regulilor programului, banii nu pot fi ceruți autorităților direct de beneficiarii finali ai lucrărilor, ci doar prin intermediul operatorilor de apă și canalizare.

Până spre sfârșitul lunii iunie operatorii pot cere bani de la stat într-o nouă rundă de atragere de fonduri pentru programul Prima Conectare, astfel încât ulterior să poată face branșarea solicitanților la rețelele de apă și canalizare.

Practic, măsura vizează sprijinirea familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse pentru plata cheltuielilor de branșare/ racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/ sau de canalizare.

Cei interesați să se racordeze la apă și canalizare cu bani de la stat trebuie să se adreseze companiei (companiilor) care furnizează astfel de servicii în localitatea de domiciliu.

Valoarea maximă eligibilă a unui astfel de proiect este de 1.900 euro/ gospodărie racordată și/ sau branșată la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare, fără TVA.

Programul se poate aplica doar în localitățile în care există deja rețele pentru alimentarea cu apă sau de canalizare.

Sursa de finanțare a programului este PNRR.”, transmite deputatul Simona Bucura-Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cătălina Porumbel de la Antena 3 o face praf pe Alina Gorghiu: “Greu cu limba română!”

Cătălina Porumbel (Antena 3) a comentat ironic o postare a deputatei Alina Gorghiu, președinte al PNL Argeș: “Greu cu limba română” Șefa PNL Argeș scria că oamenii sunt “satului de incertitudini”. Voia să spună “sătui de incertitudini”. “ “Am discutat la ședință despre propunerea de premier desemnat, Eugen Tomac, despre situația politică, despre tensiunea socială, […]

Citește mai mult...

Eugen Tomac, desemnat premier al României

Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat joi, 4 iunie 2026, pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, în urma consultărilor politice desfășurate la Palatul Cotroceni în vederea formării noului Guvern. În vârstă de 44 de ani, Eugen Tomac s-a născut la 21 iunie 1981 în localitatea Babele, raionul Ismail, regiunea Odesa, pe teritoriul actual al […]

Citește mai mult...

Vernisaj – workshop la Muzeul Golești

Muzeul Golești a fost , în ultimii ani și continuă să fie, punctul forte de al culturii argeșene, polul de putere culturală și o instituție remarcabilă. S-a evidențiat în țară și în străinătate, a venit în fața publicului cu evenimente și manifestări culturale de excepție și continuă să impresioneze publicul educat și consumator de cultură […]

Citește mai mult...