În Săptămâna Verde, peste 1000 de elevi în vizită la SC Apă Canal 2000 SA Piteşti

În Săptămâna Verde, peste 1000 de elevi în vizită la SC Apă Canal 2000 SA Piteşti

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti este de 20 de ani alături de şcolile argeşene, de când desfăşoară Programul Educaţional Piky, participând activ la educaţia copiilor în ceea ce priveşte rolul şi importanţa apei, protejarea mediului înconjurător, respectul pentru natură. Prin intermediul acestui program, elevii învaţă să preţuiască apa şi eforturile depuse pentru ca aceasta să le fie adusă la îndemână.

De-a lungul timpului, societatea şi-a deschis de nenumărate ori porţile, cu ocazia unor evenimente pe care le-a organizat, pentru efectuarea stagiului de pregătire practică a elevilor sau pentru desfăşurarea unor activităţi în cadrul programului „Şcoala altfel‟.

Şi în acest an societatea Apă Canal 2000 a venit în întâmpinarea instituţiilor de învăţământ care au participat la programele „Şcoala altfel‟ şi „Săptămâna verde‟ şi a deschis porţile Uzinei de Apă Budeasa şi staţiilor de epurare din Piteşti, Costeşti şi Topoloveni.

În Săptămâna verde, 24 – 28 aprilie 2023, peste 1000 de elevi din judeţul Argeş şi profesorii lor îndrumători sunt aşteptaţi să viziteze aceste obiective şi totodată să afle detalii despre istoria alimentării cu apă a oraşului Piteşti, precum şi informaţii despre procesele de potabilizare a apei şi de epurare a apelor uzate menajere.

Elevii au vizitat obiectivele societăţii, parcurgând drumul apei de la tratarea acesteia cu reactivi, decantare, filtrare, dezinfectare cu clor şi pompare către staţiile de repompare a apei din municipiul Piteşti şi până la epurarea apei uzate, oprindu-se şi la laboratoarele de apă şi apă uzată. Specialiştii noştri le-au oferit explicaţii elevilor şi cadrelor didactice, care s-au arătat interesaţi de procesele tehnologice de potabilizare a apei şi de epurare a apelor uzate.

Apa este cea mai prețioasă resursă a noastră, trebuie să o utilizăm mai responsabil!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni Anchetă de amploare, cu percheziții și în județul Argeș, într-un dosar de criminalitate organizată care vizează presupuse fraude vamale și spălare de bani. Procurorii DIICOT și polițiștii de la combaterea criminalității organizate au desfășurat miercuri, 14 octombrie, o operațiune în […]

Citește mai mult...

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, se organizează înscrieri pentru investigații medicale gratuite în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Program Național de Depistare Precoce”. Înscrierile se fac la parterul blocului V2B, lângă Poliția Locală Mioveni. Programul […]

Citește mai mult...
calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...