Obligația de a răspunde clienților la telefon în cel mult 5 minute prin operator uman, extinsă la bănci, IT&C, transporturi și autorități publice. Amenzi în caz contrar

Obligația de a răspunde clienților la telefon în cel mult 5 minute prin operator uman, extinsă la bănci, IT&C, transporturi și autorități publice. Amenzi în caz contrar

Toți furnizorii de servicii, de la bănci, rețele de comunicații electronice, transporturi, spitale, notari și executori judecătorești, chiar și operatorii de jocuri de noroc și autorități publice, vor fi obligați să preia reclamațiile sau solicitările telefonice, prin operator uman, în cel mult 5 minute de la iniţierea apelului de către client, prevede un proiect legislativ căruia i-a fost întocmit raport favorabil de adoptare în comisiile de specialitate ale Senatului.

Proiectul, aduce modificări Ordonanței de urgență nr. 49/ 2009, care reglementează libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii, și prevedea inițial că în cazul reclamaţiilor sau solicitărilor formulate telefonic, la un operator uman, prestatorul unui serviciu va fi obligat să preia apelurile în cel mult 5 minute de la iniţierea acestora de către client.

Cine nu respectă prevederile va fi amendat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

O COMEDIE SPUMOASĂ PE SCENA CENTRULUI CULTURAL MIOVENI

O COMEDIE SPUMOASĂ PE SCENA CENTRULUI CULTURAL MIOVENI Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la ora 19:00, sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni va găzdui piesa de teatru „Aventuri pe contrasens”, în regia lui Dan Tudor, o comedie fantezistă, plină de întâmplări neașteptate, răsturnări de situație și momente savuroase, care promite publicului o seară de […]

Citește mai mult...

ATENȚIE! SE EXECUTĂ TRAGERI ÎN POLIGONUL TEMPORAR DIN MIOVENI

ATENȚIE! SE EXECUTĂ TRAGERI ÎN POLIGONUL TEMPORAR DIN MIOVENI Primăria Orașului Mioveni informează cetățenii că, în poligonul temporar-descoperit amplasat în zona Uzinei de Apă (punctul I.C.S.I.T.A.), Inspectoratul de Jandarmi Județean „Basarab I” Argeș va desfășura ședințe de tragere cu armament de infanterie. Activitățile vor avea loc în zilele de 5, 6, 13, 16 și 17 […]

Citește mai mult...

Dragoș Predescu cerea demisii la CJ Argeș, dar nu se grăbește să plece de la Prefectură

În timp ce prefecți și subprefecți liberali din țară și-au depus demisiile la solicitarea conducerii PNL, în Argeș, Dragoș Predescu a ales să rămână în funcție. Mai mult, după eliberarea din funcție a prefectului Darius-Sebastian Nedelcu, acesta exercită temporar și atribuțiile de conducere ale instituției. Situația este cu atât mai interesantă cu cât Dragoș Predescu […]

Citește mai mult...