Lucrări de construcții în zona de protecție a unui monument istoric, depistate de Poliția Locală Pitești!

În data de 24.03.2023, ca urmare a solicitării mai multor verificări din partea Primăriei Municipiului Pitești, polițiștii locali cu atribuții de control privind disciplina în construcții și afișajul stradal au identificat un investitor ce a efectuat lucrări de construcții, în zona de protecție a unui monument istoric din municipiul Pitești. Întrucât poliția locală nu are competență legală privind cercetarea infracțiunilor, au fost sesizate organele de cercetare penală, conform legii.
Totodată, în perioada 20 – 24 martie 2023, au fost verificate peste 180 de persoane fizice/juridice, soluționate peste 50 de sesizări primite din partea cetățenilor, în formă scrisă sau telefonică, prin dispecerat, și au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.700 de lei.
Acțiunile vor continua și în perioada următoare, polițiștii locali din cadrul biroului acționând în mod operativ și inopinat pentru respectarea legislației în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Marius Nicolaescu: Spitalul Pitești este un proiect pentru care continuăm să lucrăm!

Marius Nicolaescu: Spitalul Pitești este un proiect pentru care continuăm să lucrăm! Astăzi, Consiliul Județean Argeș a aprobat proiectul de hotărâre privind continuarea demersurilor pentru obiectivul de investiții „Spital Pitești”, prin modificarea și completarea hotărârii referitoare la declararea acestuia ca obiectiv de utilitate publică de interes județean și la scoaterea din circuitul silvic a terenului […]

Citește mai mult...

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” – „Porți deschise” la Apă Canal 2000 S.A. Pitești

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” – „Porți deschise” la Apă Canal 2000 S.A. Pitești Societatea Apă Canal 2000 S.A. Pitești vine, și în acest an, în întâmpinarea unităților de învățământ, prin deschiderea porților stațiilor de tratare a apei potabile și ale stațiilor de epurare, având în vedere că, în perioada 7 septembrie 2026 – 23 […]

Citește mai mult...

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan Fostul președinte liberal Crin Antonescu critică dur direcția pe care o are PNL, sub conducerea lui Ilie Bolojan. Soluția lui? O curățenie în partid. Mai exact, susține că, dacă ar fi la conducerea partidului, nu ar schimba programul, ci ar […]

Citește mai mult...