Comercianți din Pitești amendați de polițiștii locali

Comercianți din Pitești amendați de polițiștii locali

În perioada 13 – 17.03.2023, polițiștii locali din cadrul Biroului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal, Activități Comerciale și Protecția Mediului – Poliția Locală Pitești au desfășurat multiple acțiuni, conform competențelor, pe raza municipiului Pitești, fiind verificați peste 250 de agenți economici, producatori agricoli și persoane fizice, controale efectuate atât în baza sesizărilor scrise sau/și dispecerat, cât și prin autosesizarea polițiștilor locali din cadrul biroului.

Ca urmare a verificărilor din teren au fost aplicate un număr de 19 sancțiuni contravenționale conform legislației în vigoare, în valoare totală de 32.100 lei, respectiv: ocuparea domeniului public fără acordul emis de autoritățile publice locale, comerț ambulant, lipsă autorizație de construire, nerespectare proiectului tehnic, anexă la autorizația de construire, etc.

Totodată, în data de 15.03.2023 au fost verificate mai multe societăți comerciale cu punctele de lucru situate în Bazarul Gheorghe Lazăr, fiind aplicate un număr de 4 contravenții cf. Legii nr. 101/2006, pentru lipsă contract de salubritate.

Polițiștii locali din cadrul biroului, cu atribuții în disciplină în construcții și afișaj stradal au identificat, în perioada menționată, un investitor ce a efectuat mai multe lucrări de construire, cu nerespectarea documentației tehnice, anexă la autorizația de construire. Întrucât respectiva locație era amplasată în zonă de protecție a monumentelor istorice (conform informațiilor extrase din certificatul de urbanism eliberat de Primăria Municipiului Pitești), s-a inițiat adresă pentru sesizarea organului competent prevăzut de Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Acțiunile vor continua pe toată perioada săptămânii următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cătălin Mîndroc: „România nu își mai permite să prelungească incertitudinea politică”

Deputatul PSD Cătălin Mîndroc a reacționat după desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru, afirmând că social-democrații vor analiza nominalizarea și că nu vor susține un Executiv din care PSD nu face parte. Parlamentarul susține că PSD a avut o singură propunere pentru funcția de premier, în persoana lui Sorin Grindeanu, și consideră că […]

Citește mai mult...

Gentea: Se lucrează la aranjamentele care vor înfrumuseța târgul „Toamna piteșteană”

Cristian Gentea a dat publicității imagini cu aranjamentele pregătite pentru târgul „Toamna piteșteană”. „La Salpitflor Green se lucrează la aranjamentele care vor înfrumuseța târgul „Toamna piteșteană”, ce se va desfășura în perioada 24 septembrie – 11 octombrie”, transmite primarul Piteștiului.

Citește mai mult...

Călinești: A fost deschis un nou centru pentru persoanele adulte cu dizabilități

Călinești: A fost deschis un nou centru pentru persoanele adulte cu dizabilități În comuna Călinești a fost inaugurat astăzi un Centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, o investiție în valoare de aproape 4 milioane lei finanțată prin PNRR care aduce servicii de sprijin, recuperare și îngrijire mai aproape de oamenii care au nevoie […]

Citește mai mult...