Ion Mînzînă: Taxa de solidaritate este soluția corectă!

Ion Mînzînă: Taxa de solidaritate este soluția corectă!

Taxa de solidaritate pentru marile companii este necesară, afirmă Ion Mînzînă, președinte al PSD Argeș și al Consiliului Județean.
De aceea, spune Ion Mînzînă, PSD propune pentru marile companii un model de taxare care reprezintă, practic, o extindere a TAXEI DE SOLIDARITATE introdusă la nivel european în domeniul energiei.
„PSD dorește ca acest model să fie extins la toate companiile mari care au înregistrat profituri excepționale și care trebuie să plătească taxe în România măcar la fel cum plătesc firmele românești, adică cel puțin 1% din cifra lor de afaceri.
Supraprofiturile obținute prin specularea actualei situații de criză trebuie suprataxate și, astfel, o parte dintre ele să se reîntoarcă către societate.
Este vorba despre echitate! Sunt multinaționale care prin așa-zisele optimizări fiscale ajung să plătească un impozit sub echivalentul a 1% din cifra lor de afaceri, în timp ce companiile românești plătesc de 3-5 ori mai mult.
De mute ori, marile companii își exportă profiturile prin diverse inginerii financiare, iar impozitul declarat e atât de mic, încât impozitul de 16% din această sumă nu reprezintă nici măcar 1% din cifra de afaceri, așa cum plătesc toate IMM-urile din România!”, declară Ion Mînzînă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ion Mînzînă: „Îl felicit pe primarul Cristian Gentea pentru ambiția de a construi la Pitești un stadion modern”

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a participat astăzi la un moment simbolic pentru fotbalul argeșean: încastrarea Capsulei Timpului în fundația noului stadion „Nicolae Dobrin” din Pitești. În interiorul capsulei au fost așezate câteva gânduri ale lui Nicolae Dobrin despre FC Argeș, oferite de Gică Dobrin. Mesajele, necunoscute până acum, vor rămâne acolo timp de […]

Citește mai mult...

Alocația copiilor, legată de prezența la școală

O propunere legislativă aflată în Parlament prevede ca, din septembrie 2027, alocația de stat pentru copiii între 3 și 18 ani să fie stabilită la 100 de lei, iar elevii care îndeplinesc condițiile de frecvență să poată primi suplimentar o bursă de prezență de cel puțin 250 de lei pe lună, potrivit textului proiectului înregistrat […]

Citește mai mult...

Microscop 3D de ultimă generație pentru Neurochirurgia de la Pitești

Microscop 3D de ultimă generație pentru Neurochirurgia de la Pitești Un microscop de ultimă generație este testat, în această perioadă, în sala de operație a Secției de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești. Echipamentul, aflat în custodie temporară pentru aproximativ o lună, este deja utilizat în intervenții neurochirurgicale, oferindu-le medicilor posibilitatea de a […]

Citește mai mult...