Femeie rănită la Stâlpeni

accident

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, în seara zilei de 20 decembrie a.c., în jurul orei 19.00, un tânăr de 20 de ani, din Mioarele, care conducea un autoturism pe DN 73, în localitatea Stâlpeni, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a accidentat ușor o femeie de 53 de ani, din Stâlpeni, care se deplasa în calitate de pieton.

În urma accidentului, femeia a fost rănită și transportată la spital.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Spitalul Orășenesc Mioveni face angajări

Spitalul Orășenesc Mioveni organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de biolog principal, în specialitatea biochimie medicală, în cadrul Laboratorului de Analize Medicale. Postul este cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. Dosarele de înscriere se depun în perioada 15–28 octombrie 2026, la biroul RUNOS al spitalului, situat pe Bulevardul Dacia nr. 131A. Termenul-limită este 28 […]

Citește mai mult...

Florin Pană lansează albumul „De dor, din acordeon” la Centrul „Doina Argeșului”

Acordeonistul Florin Pană își lansează albumul „De dor, din acordeon” marți, 27 octombrie 2026, de la ora 19:00, în sala „Vasile Veselovski” a Centrului „Doina Argeșului”. Prin acest album, interpretul aduce în atenția publicului acordeonul și sonoritățile sale, într-un proiect muzical care pune în prim-plan dorul și tradițiile românești. La lansare, Florin Pană va susține […]

Citește mai mult...

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni Anchetă de amploare, cu percheziții și în județul Argeș, într-un dosar de criminalitate organizată care vizează presupuse fraude vamale și spălare de bani. Procurorii DIICOT și polițiștii de la combaterea criminalității organizate au desfășurat miercuri, 14 octombrie, o operațiune în […]

Citește mai mult...