Remus Mihalcea, deputat PSD de Argeș, afirmă că Ministerul Sănătății are soluții la criza medicamentelor anti-termice și anti-inflamatoare pentru copii.
„Există într-adevăr probleme cu stocurile unor medicamente anti-termice și anti-inflamatoare din partea anumitor producători. Motivele sunt strict comerciale și nu au nicio legătură cu politica sau cu deciziile Ministerului Sănătății. Asta nu înseamnă că ministrul Sănătății nu e preocupat de acest aspect. La finalul săptămânii, acesta a comunicat public listele cu alte produse echivalente care pot fi achiziționate de părinți pentru tratarea copiilor, pe baza recomandărilor medicului. Aceste liste cu medicamentele disponibile circulă deja în toată presa și părinții interesați deja le-au achiziționat sau pot să le achiziționeze din farmacii.”, transmite deputatul Remus Mihalcea.
Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și subprefecți la nivel național. Potrivit Executivului, 32 de prefecți și 20 de subprefecți au fost eliberați din funcție, în timp ce 29 de prefecți și 15 subprefecți au fost numiți în aceste posturi. „Avem 32 de eliberări din funcție, din funcția de […]
Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că luni, 2 noiembrie 2026, Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD). Duminică, 1 noiembrie, piața va funcționa după programul obișnuit, iar activitatea va fi reluată marți, 3 noiembrie, conform programului normal.
Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]