Daniel Constantin: Îl acționez în judecată pe Adrian Porumboiu

Deputatul Daniel Constantin reacționează la declarația lui Adrian Porumboiu. Afaceristul a spus despre liberal că acesta i-a cerut, prin intermediul lui Dani Coman, 200.000 euro. 

 

Drept la replică din partea deputatului Daniel Constantin, față de afirmațiile lui Adrian Porumboiu:

1. In toată cariera mea, nu m-am intersectat in niciun fel cu dl Porumboiu in plan social, politic sau economic, in afara unei audiențe la care a participat aproape toată conducerea Ministerului agriculturii și dezvoltării rurale.
2. Una din societățile domniei sale a primit in anul 2015, perioada care coincide cu mandatul meu de ministru al agriculturii penalități in valoare de aproximativ 7 mil euro după cum urmează
– pentru nereguli in campania 2012 – aprox 3,5 mil lei reprezentând 20% din formele de sprijin primite;
– pentru nereguli in campania 2013 – aprox 9,1 mil lei reprezentând 50% din formele de sprijin primite;
– pentru nereguli in campania 2014 – excludere de la plata a sumei de aprox 21 mil lei reprezentând 100% din formele de sprijin cuvenite;
3. Toate aceste constatări au pornit ca urmare a misiunii de Audit a Curții Europene de Conturi in Martie 2014, urmată de numeroase controale ale APIA, ANSVSA și Curtea de Conturi a României – Autoritatea de Audit, având in vedere ca societatea era printre principalii beneficiari de fonduri europene din agricultura.
4. Executarea acestor obligații a fost suspendată de instanța pana la judecarea pe fond, ceea ce nu a adus prejudicii materiale societății aflate in dificultate și procedura de vânzare, după spusele dlui Porumboiu.
5. Regulamentele europene și manualele naționale sunt foarte clare și nu prevăd un rol pentru ministrul agriculturii in acțiunea de control.
6. Dl Porumboiu a beneficiat, așa cum spuneam, la solicitarea dansului de o audiența in Septembrie 2015 cu mare parte din conducerea ministerului și a APIA in care i s-au adus la cunoștința toate procedurile și neregulile constatate.
7. Acuzațiile domniei sale la persoana mea se întind deja pe o perioada de aproape 8 ani și diferă in forma și fond.
8. Referitor la ultima acuzație, cum ca as fi cerut avantaje materiale cu câțiva ani înaintea controlului, Menționez ca l-am invitat public pe dl Porumboiu sa facă denunț la instituțiile statului cu responsabilități! Nu face acest lucru pentru ca probabil se teme de răspunderea PENALĂ ca urmare a DENUNȚULUI CALOMNIOS.
9. Precizez ca am fost coleg cu dl Dani Coman in clasele I-III și din copilărie pana in prezent, in afara de câteva apeluri telefonice NU am avut o relație de prietenie susținută cu acesta (din păcate viața ne-a rezervat drumuri și cariere diferite).
10. Îl acționez in judecată pe dl Porumboiu pentru acțiunea denigratoare susținută. Menționez ca aceasta reprezintă prima mea acțiune in instanța împotriva unei persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE ARGEȘ, ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 3 mandate […]

Citește mai mult...

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție!

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție! Guvernul l-a demis pe prefectul susținut de USR, Dragoș Nedelcu, dar a uitat, se pare, să rezolve și problema succesorului. Așa se face că, în loc să avem un prefect nou de la PSD la Argeș, așa cum ar fi normal, îl […]

Citește mai mult...

Clinica dr. Mădălina Iordache din Pitești, la ceas aniversar

Clinica dr. Mădălina Iordache din Pitești a sărbătorit sâmbătă, 31 octombrie 2026, doi ani de activitate, într-o atmosferă festivă, alături de pacienți, prieteni și oameni apropiați. Aniversarea a fost un moment de bucurie, dar și un prilej de a le mulțumi celor care au avut încredere în clinică încă de la început. Pentru dr. Mădălina […]

Citește mai mult...