Deputatul Simona Bucura-Oprescu, mesaj pentru sărbătoriții zilei de Sf. Dumitru

simona bucura oprescu

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, sărbătorit astăzi de credincioşii creştini, este patronul Tesalonicului, alături de Sfântul Apostol Pavel şi de Sfântul Grigorie Palama. A fost ucis în ziua de 26 octombrie, pentru că a mărturisit credinţa creştină şi nu a vrut să se închine la zei. În tradiţia populară, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir este patronul păstorilor şi vestitorul iernii.

„Astfel, dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dimitrie desfrunzeşte codrul şi usucă plantele.

Se mai spune că de Sfântul Dimitrie căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

Această sărbătoare este întâmpinată în fiecare an cu jocuri cu focuri vii – Focul lui Sumedru. După hramul Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru reprezintă ultima şi cea mai însemnată sărbătoare a toamnei, care, conform superstiţiilor pastorale, marchează începutul iernii.

Zi binecuvantată tuturor! La mulți ani celor care își serbează azi onomastica!”, transmite deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Festivalul Tinerilor „Elena Iancic”, la Filarmonica Pitești

Festivalul Tinerilor „Elena Iancic”, la Filarmonica Pitești Filarmonica Pitești organizează joi, 4 iunie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică a instituției, dirijor, Gheorghe Iliuță, soliști, Tiago Suma (violoncel), Naya Miserli (soprană), Ioan Modrescu (clarinet), Sofia Belei (vioară), Alexandru Dumitru (pian) și Toma Cosac (percuție). Concertul este inclus […]

Citește mai mult...

Cod galben de inundații

Hidrologii au emis o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din bazinele hidrografice Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Mureș, Desnățui, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret și Prut, valabilă până marți seara. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 1 iunie 2026, ora 14:00 – 2 […]

Citește mai mult...

Nicolae Velcea: Copiii ne inspiră să construim un viitor mai bun

Primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, a transmis un mesaj special cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, după evenimentele dedicate celor mici organizate în comunitate. Orașul Ștefănești a fost, de 1 Iunie, plin de culoare, muzică și voie bună, într-o atmosferă de sărbătoare dedicată copilăriei. Jocurile, baloanele, surprizele și spectacolul pregătit pentru cei mici au adus […]

Citește mai mult...