Video: Cultiva cannabis printre porumbi! A fost călcat de mascați!

La data 19 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, efectuează o acțiune pe linia traficului de droguri de risc.

Din cercetări a reieșit că, începând cu luna august a anului 2022, persoana bănuită ar fi avut, permanent, preocupări în comercializarea ilicită de droguri, respectiv cannabis, cu sume cuprinse între 50 și 70 de lei pe gram, potențialilor consumatori, în special tineri.

De asemenea, s-a stabilit faptul că persoana bănuită ar fi înființat o cultură outdoor de cannabis, de mici dimensiuni, în scopul producției și comercializării ilegale a produselor astfel obținute.

În vederea completării materialului probator, indisponibilizării drogurilor și prinderii persoanei bănuite, în municipiul Curtea de Argeș, au fost puse în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, precum și 3 mandate de aducere, emise pe numele persoanei bănuite și a unor consumatori de droguri, cercetați pentru deținere de droguri, în vederea consumului.

La acțiune participă și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul de reabilitare a clădirii școlii

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „Reabilitarea moderată a clădirii școlii din localitatea Recea, județul Argeș”, cod C10-I3-3183, derulat în perioada 10 februarie 2023 – 30 iunie 2026. Investiția a fost realizată în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, Investiția I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...