Primarul Nicolae Velcea a semnat contractul pentru prima creșă la Ștefănești!

Astăzi, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în prezența domnului Vlad Stefan NICULAE-Secretar de Stat MDLPA și a domnului Dragos Horia BUHOCIU director PNRR – MDLPA, primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, a semnat contractul de finanțare pentru investiția „Construire, echipare și operaționalizare creșă pentru 40 de copii în Golești, oraș Ștefănești „.
„Este un proiect la care țineam foarte mult, fiind prima creșă din orașul Ștefănești, o investiție importantă pentru creșterea accesului la educație timpurie!
Construcția va avea regimul de înălțime parter, fiind structurată în 3 nuclee funcționale – administrativ (zona de acces), educativ (nucleul de copii) și tehnico-gospodăresc, cu spatii moderne de lucru, grupuri sanitare, coridoare, etc.
Creșa va fi prevăzută atât cu panouri fotovoltaice, cât și cu panouri solare. Copiii vor beneficia și de un teren amenajat cu spații verzi și locuri de joacă.
Valoarea investiției este de 2.005.806,54 EUR fără TVA şi este finanţată prin Planul Național de Redresare și Reziliență/2022/C15- Educaţie.”, informează primarul Nicolae Velcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poliția Locală Pitești anunță intrarea în vigoare a noilor prevederi privind înregistrarea audio-video a activității polițiștilor locali

Poliția Locală Pitești anunță intrarea în vigoare a noilor prevederi privind înregistrarea audio-video a activității polițiștilor locali Poliția Locală Pitești informează cetățenii municipiului că, începând cu data de *1 aprilie 2026*, au intrat în vigoare prevederile *Legii nr. 18/2026* care completează Legea Poliției Locale. Noua reglementare stabilește utilizarea mijloacelor de înregistrare foto, video și audio […]

Citește mai mult...

Restricții de circulație pe Bulevardul Dacia pentru parada „Topârceanu Fest”

Restricții de circulație pe Bulevardul Dacia pentru parada „Topârceanu Fest” Primăria Orașului Mioveni va fi și în acest an partener al evenimentului organizat de Școala Gimnazială „George Topîrceanu”, eveniment ce va reuni elevi, cadre didactice, părinți și bunici. În cadrul activităților va avea loc și o paradă tematică, programată sâmbătă, 6 iunie 2026, în intervalul […]

Citește mai mult...

Ședința Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale în municipiul Pitești

Ședința Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale în municipiul Pitești Astăzi, 4 iunie 2026, la ora 15:30, va avea loc, la Primăria Municipiului Pitești, ședința Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale. În cadrul întâlnirii vor fi analizate și discutate propuneri privind îmbunătățirea siguranței și fluidizarea traficului în municipiul Pitești. Ședința va […]

Citește mai mult...