Propunere: Certificatul de cazier judiciar să se elibereze și electronic

ipj arges
Propunere: Certificatul de cazier judiciar să se elibereze și electronic
Cazierul judiciar, care este documentul ce arată situația judiciară a unei persoane, adică evidența condamnărilor ori a altor măsuri cu caracter penal, va putea fi obținut, pe viitor, și în format electronic, potrivit unei propuneri legislative aflate în dezbatere la Senat.
Proiectul de lege de la Senat, prin care este propusă modificarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, va simplifica, practic, procesul de obținere a cazierului judiciar.
Mai exact, după cum scrie în viitoarea lege, certificatul de cazier judiciar se va elibera gratuit şi în formă electronică.
Cazierul judiciar se va elibera electronic persoanelor fizice sau juridice dacă solicită asta în cererea-tip, ce se depune electronic sau personal, la orice unitate ori subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.
Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică vor fi semnate cu semnătură electronică calificată şi vor fi asimilate înscrisurilor autentice, conform proiectului.
Procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar vor trebui să apară, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, în cel mult trei luni de la intrarea în vigoare a măsurilor din proiectul de lege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

We did it! La Corbeni, pentru un mediu mai curat!

Astăzi, la Corbeni, 50 de membri inimoși ai TSD Argeș s-au alăturat campaniei naționale “Let’s Do It, România!” – Ziua de Curățenie Națională – și au arătat, încă o dată, că lucrurile se schimbă în bine atunci când #tinerii se implică. 🤝Alături de aceștia au fost Ion Mînzînă – președintele Consiliului Județean și al PSD […]

Citește mai mult...

Trei reprezentante ale Spitalului Penitenciar Mioveni au participat la campania „Let’s Do It, România!”

Spitalul Penitenciar Mioveni a fost reprezentat, sâmbătă, la acțiunea desfășurată în cadrul campaniei naționale „Let’s Do It, România!”, de trei angajate ale unității: Răceanu Mihaela, agent șef adjunct, Pîrvan Cristina, subcomisar, și Marin Alisa, inspector principal. Cele trei s-au alăturat acțiunii de ecologizare organizate la Mioveni, alături de reprezentanți ai administrației locale, ai instituțiilor publice, […]

Citește mai mult...

Cătălin Mîndroc: „România nu își mai permite să prelungească incertitudinea politică”

Deputatul PSD Cătălin Mîndroc a reacționat după desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru, afirmând că social-democrații vor analiza nominalizarea și că nu vor susține un Executiv din care PSD nu face parte. Parlamentarul susține că PSD a avut o singură propunere pentru funcția de premier, în persoana lui Sorin Grindeanu, și consideră că […]

Citește mai mult...