Modificări legislative fiscale aplicabile începând cu 01 ianuarie 2023

finante 1024x699

Având în vedere atribuțiile instituției privind mediatizarea în timp real a noutăților fiscale, șefa Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş, Aurora Georgeta Negru, informează contribuabilii că în Monitorul Oficial nr. 716 din 15 iulie 2022 a fost publicată Ordonanța Guvernului nr. 16/15.07.2022, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, act normativ ce cuprinde o serie de modificări fiscale, cu aplicabilitate începând cu 01 ianuarie 2023, după cum urmează:

1. IMPOZITUL PE PROFIT

– facilitatea privind scutirea de impozit a profitului investit se extinde şi pentru investiţiile în active utilizate în activitatea de producţie şi procesare, activele reprezentând retehnologizare.

2. IMPOZITUL PE DIVIDENDE

– se majorează cota de impozitare de la 5% la 8% pentru dividendele distribuite/plătite între persoane juridice române, precum și pentru cele distribuite/plătite nerezidenților după data de 01.01.2023.
– se introduce impozitarea dividendelor distribuite/plătite de o persoană juridică fondurilor de pensii administrate privat şi/sau fondurilor de pensii facultative.

3. TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

a) la cota TVA 9% :
– se exclud de la cota TVA 9%: băuturile nealcoolice care se încadrează la codurile NC 2202 10 00 şi NC 2202 99, respectiv băuturile nealcoolice care conțin adaos de zahăr sau alți îndulcitori sau aromatizate (pe lângă băuturi alcoolice care erau excluse deja).
– se adaugă la cota TVA 9%:
* cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping (în prezent se regăseşte la cota 5% TVA)
* serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice şi a băuturilor nealcoolice care se încadrează la codurile NC 2202 10 00 şi NC 2202 99 (în prezent se regăseşte la cota 5% TVA)
– în cazul livrării de îngrăşăminte chimice şi de pesticide chimice de tipul celor utilizate în mod normal în producţia agricolă, pentru care în prezent se aplică cota de 9%, se stabilește ca termen maxim până la care se poate aplica cota redusă de TVA de 9% data de 31.12.2031.

b) la cota TVA 5% :
– se limitează aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru achiziţia de locuințe de către orice persoană fizică, ca parte a politicii sociale, în sensul în care persoanele fizice să beneficieze de această facilitate o singură dată, respectiv să achiziționeze, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuinţă a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de 5%. (limita era între 450.000 lei şi 700.000 lei)
– cota redusă de 5% TVA pentru livrarea de lemn de foc sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00 către persoanele fizice şi către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială se prelungește până la data de 31.12.2029.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni Anchetă de amploare, cu percheziții și în județul Argeș, într-un dosar de criminalitate organizată care vizează presupuse fraude vamale și spălare de bani. Procurorii DIICOT și polițiștii de la combaterea criminalității organizate au desfășurat miercuri, 14 octombrie, o operațiune în […]

Citește mai mult...

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, se organizează înscrieri pentru investigații medicale gratuite în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Program Național de Depistare Precoce”. Înscrierile se fac la parterul blocului V2B, lângă Poliția Locală Mioveni. Programul […]

Citește mai mult...
calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...