Primarul Ion Gîrleanu, vă invită la Ziua comunei Bogați

Ca în fiecare an, la sfârșitul lunii august primarul comunei Bogați, Ion Gârleanu, organizează  ziua comunei. Duminică, 28 august , cetățenii comunei și nu numai sunt așteptați la ziua comunei, ce se va desfășura în Parcul Tineretului din comună.Programul manifestărilor va debuta începând cu orele 16.00.

“Dragi consăteni,

Data de 29 august, pe lângă însemnătatea religioasă, este Ziua comunei Bogați.

În acest an o vom sărbători duminică, 28 august. Este un prilej de întâlnire și revedere între locuitorii comunei, dar și de destindere și voie bună.

Acest eveniment a fost întotdeauna apreciat de dvs în edițiile trecute și așteptăm cu nerăbdare organizarea acestuia, cu atât mai mult cu cât în ultimii 2 ani nu a mai fost posibil din cauza restricțiilor privind situația pandemică.

Cu această ocazie, vă aștept cu drag duminică, 28 august începând cu orele 16 .00, în parcul Tineretului pentru a ne bucura împreună, de ziua localității noastre”. Transmite primarul comunei Bogați Ion Gîrleanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Deputatul Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați

Deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați, în cadrul unei ceremonii organizate sâmbătă, 29 august. Primarul Ion Gîrleanu i-a mulțumit pentru sprijinul acordat administrației locale și locuitorilor comunei, în special pentru două proiecte sociale importante care urmează să fie implementate la Bogați. Unul dintre acestea este destinat […]

Citește mai mult...

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare sâmbătă, 29 august, când sute de localnici și invitați au participat la Ziua Comunei și la cea de-a XII-a ediție a „Festivalului Omeniei”, desfășurate în Parcul Tineretului. La eveniment au participat deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu și primarii Sorin Lupu din Priboieni, […]

Citește mai mult...

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...