Corbi: Amenzi la „Rapsodia Pastorală”

În ziua de 29 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor au desfășurat o acțiune la târgurile săptămânale din orașul Topoloveni și din comuna Stâlpeni, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, respectiv ai Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, precum și în comuna Corbi, cu ocazia manifestărilor prilejuite de sărbătoarea ,,Rapsodia pastorală”.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.400 de lei, conform HG 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, ca urmare a vânzării sau înstrăinării în orice mod a animalelor, fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Suntem foarte mulțumiți de modul în care se lucrează la podul de peste Râul Doamnei!

Cristian Gentea, așa cum ne-a obișnuit, vizitează personal șantierele din Pitești. Astăzi, a fost la podul de peste Râul Doamnei. Primarul a declarat că este mulțumit de cum decurg lucrările și a lăudat șeful de șantier, o femeie.  „Suntem foarte mulțumiți de modul în care se lucrează la podul de peste Râul Doamnei! Constructorul face […]

Citește mai mult...

Valerică Spirea , primarul comunei Poiana Lacului, mesaj pentru sărbătoririți de Sfinții Mihail și Gavril

Primarul comunei Poiana Lacului Valerică Spirea, a transmis un mesaj de felicitare locuitorilor comunei care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, precum și derivațiile acestora. „Urez cetăţenilor comunei Poiana Lacului care poartă numele Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, precum şi derivaţiilor acestor nume, să le dea Domnul sănătate, judecată înţeleaptă, viaţă lungă pământească şi […]

Citește mai mult...

Felicitare Laurențiu Micu , primarul comunei Săpata

Cele mai calde gânduri şi urări de sănătate, fericire, bucurii şi împliniri. Să fiți sănătoși și fericiți în fiecare moment al vieţii voastre. La mulţi ani,tuturor cetățenilor comunei ce poartă numele Sfinților Mihail și Gavriil! Laurențiu Micu, primarul comunei Săpata

Citește mai mult...