Ovidiu Puiu: Uniunea Europeană va fi mai puternică când toți vor înțelege ce este și ce face cu adevărat!

Ovidiu Puiu2

Ovidiu Puiu: Uniunea Europeană va fi mai puternică când toți vor înțelege ce este și ce face cu adevărat!
Senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu spune că experiența sa de cetățean, de profesor și de senator i-a arătat că puțini sunt cei care înțeleg cu adevărat ce este și ce face Uniunea Europeană. “Și mai puțini sunt cei care îi cunosc mecanismele de decizie și înțeleg funcționarea modelului european de economie. E mult mai ușor să spui: ”Așa a zis UE!” și să cauți țap ispășitor ori de câte ori vrei să-ți acoperi neputința de a veni cu argumente.
UE nu este un stat, nu este o federație, nu este o instanță. UE este un parteneriat unic între state europene independente și suverane care au decis să pună împreună o serie de politici în virtutea principiilor proporționalității și subsidiarității. Cu alte cuvinte, acțiunile UE sunt limitate la ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor cuprinse în tratate și sunt legitimate doar atunci când obiectivele unei acțiuni nu pot fi realizate în mod suficient de statele membre și pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii. Mai departe, UE are probabil cel mai complex mecanism de decizie din câte pot fi imaginate, fiecare acțiune trecând prin filtrul, consultarea și votul tuturor statelor membre și chiar al cetățenilor! E impropriu așadar a spune că ”Așa a zis UE” ca și cum tu ai fi fost absent de la masa deciziei!
Modelul UE nu este nici pe departe perfect. O recunosc chiar liderii europeni de vârf când spun că de prea multe ori am fost prea dezbinați sau am acționat cu prea multă întârziere. Judecând la rece, este destul de dificil să acomodezi interese ale unor state aflate în diverse stadii de dezvoltare, cu ambiții diferite. Unii vor mai multă infrastructură; alții, având infrastructură, vor o luptă mai dură cu schimbările climatice; în fine, alții vor mai multă securitate și apărare, alții mai mult digital, alții o nouă abordare a politicilor de migrație ș.a.m.d. Găsirea numitorului comun și a liantului în diversitate este marea provocare pe care UE trebuie să o adreseze în orice decizie!
Modelul UE, cu toate imperfecțiunile lui, rămâne de departe cel mai solid și viabil parteneriat economic și politic pentru România astăzi. Crizele suprapuse au arătat că UE este capabilă să obțină rapid consens în fața amenințărilor și să reacționeze cu celeritate când situația o impune. Important pentru noi este să ne reprezentăm țara cu competență și să verbalizăm interesul României în toate forurile de decizie ale UE! Să înțelegem, așadar, sensul profund al motto-ului european ”Uniți în diversitate”: să ne promovăm identitatea, să luptăm pentru valorile și obiectivele comune, să respectăm diversitatea!
La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!”, transmite Ovidiu Puiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: O mare satisfacție este să vedem terenul din Ceair – „San Siro” – plin de viață și folosit de piteșteni, exact așa cum ne-am dorit!

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea lucrărilor de reamenajare a terenului de sport situat pe strada Florilor, din cartierul Ceair, cunoscut de comunitate sub denumirea „San Siro”. Acesta este, în prezent, din nou funcțional, după o perioadă în care a fost necesară reluarea amenajării, ca urmare a unor lucrări neconforme realizate de firma câștigătoare a licitației […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu: „Ne dorim să oferim publicului programe cât mai diverse și să promovăm Argeșul prin cultură și tradiție”

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, principalele evenimente care vor avea loc, în perioada următoare, în județul Argeș. Calendarul manifestărilor începe în acest weekend, 12-13 iunie, cu cea de-a VIII-a ediție a ARCHANGELS FEST, organizată la Topoloveni, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Primăria Orașului […]

Citește mai mult...

Festivalul „Rădăcini Argeșene”, în premieră la Cuca

Prima ediție a Festivalului „RĂDĂCINI ARGEȘENE – Sărbătoarea Artelor Strămoșești și a Meșteșugului Autentic” se va desfășura în perioada 20-21 iunie 2026, în comuna Cuca, satul Bărbălani, pe amplasamentul Montera Land. Evenimentul a fost prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă la care au participat Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, Georgian […]

Citește mai mult...