21 de tone de produse alimentare expirate, scoase de la vânzare de DVSA

carne
În cursul lunii noiembrie, în unitățile de producție și de comercializare, DSVSA Argeș a efectuat 591 controale la abatoare, ferme, supermarketuri și hipermarketuri, măcelării, piețe, dar și în unități cu produse alimentare de origine nonanimală. ”Au fost scoase de la comercializare 21.233 de kilograme de produse alimentare de origine animală în valoare de 94.127 lei. Aceste alimente aveau termenul de valabilitate expirat și vor fi incinerate. Din păcate, nu există legea alimentului expirat. Ar reduce foarte mult risipa alimentară și unele alimente ar putea fi date nevoiașilor”, declară directorul executiv al DSVSA Argeș, dr. Dumitru-Sorin Sorescu.
 
În aceeași perioadă, pentru neconformitățile constatate, consilierii DSVSA Argeș au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, din care 3 avertismente scrise și 13 amenzi în valoare totala de 49.000 lei, astfel :
 
– o amendă în valoare de 1.200 lei pentru vânzarea sau înstrăinarea în orice mod a animalelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare;
 
– o amendă în valoare de 6.000 lei pentru comercializarea furajelor, aditivilor furajeri și a altor produse destinate nutriției animalelor provenite din producția internă sau din import, ambalate și etichetate cu încălcarea normelor sanitare veterinare, precum și comercializarea lor în alte locuri decât cele autorizate și/sau aprobate/înregistrate sanitar veterinar ori fără documente care să ateste calitatea sau alte documente prevăzute în legislația specifică;
 
– 4 amenzi in valoare de 13.000 lei pentru manipularea produselor alimentare și a hranei pentru animale cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor;
 
– 3 amenzi in valoare de 12.400 lei pentru comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare și a hranei pentru animale în spații necorespunzătoare sau neaprobate sanitar veterinar și fără respectarea condițiilor de igienă conform prevederilor legislației în vigoare;
 
– o amenda in valoare de 1.200 lei pentru nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și de valorificare a produselor alimentare, precum și a instalațiilor, utilajelor și a ustensilelor de lucru folosite;
 
– o amenda in valoare de 1.200 lei pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind condițiile de depozitare a produselor alimentare, a produselor de nutriție pentru animale și a produselor de uz veterinar;
 
– o amenda in valoare de 12.000 lei pentru neinformarea de îndată a autorităților competente despre procedura de retragere sau rechemare a produsului alimentar,
 
– o amenda în valoare de 2.000 lei pentru lipsa încheierii unui contract, încheiat în condițiile legii, cu o firmă specializată pentru denaturarea produselor medicinale veterinare și a hranei pentru animale, cu termen de valabilitate depășit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești Serviciul de furnizare și distribuire a energiei electrice nu este în subordinea municipalității, aceasta este o modalitate de a informa publicul piteștean asupra întreruperilor programate și anunțate de către CEZ/Distribuție Oltenia pentru prevenirea eventualelor defecțiuni sau neplăceri ce pot […]

Citește mai mult...

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament. Luni, audierile încep la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniştri îşi vor prezenta priorităţile în comisii […]

Citește mai mult...

Biserica parohiei Săpata a fost resfințită

Duminică, 18 octombrie 2026, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata-Bănărești, din Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2011–2026. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. […]

Citește mai mult...