
Investițiile de infrastructură rutieră și de utilități au fost principalul obiectiv al administrației publice din Bradu pentru acest an, marcat de dificultăți financiare, iar pentru a le duce la bun sfârșit Primăria Bradu a contractat și un împrumut de 5 milioane lei.
În plus, a făcut demersuri și pentru accesarea de noi fonduri nerambursabile, unul dintre programe fiind „Anghel Salignyˮ, pe care a depus două proiecte.
Pe lista de lucrări finalizate recent se numără amenajarea străzilor Câmpului și Căliman, care au fost asfaltate. Și pe strada Dâmbovnic s-a bifat realizarea unui canal de mari dimensiuni necesar pentru diminuarea riscurilor de inundații. „Strada Câmpului și strada Căliman au fost asfaltate. De asemenea, s-a finalizat lucrarea la Dâmbovnic. S-a terminat de betonat canalul din zonă. Acolo au fost turnate și podețurile pentru accesul în gospodării, vorbim de cinci podețe”, a explicat primarul Dănuț Stroe.



