Noi amenzi pentru nerespectarea restricților!

politie carantina razie 4 1536x1024

Polițiștii argeșeni au desfășurat 28 de acţiuni punctuale, dintre care 24 au fost organizate independent de către poliţişti, trei organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri.
Aproape 2.000 de persoane, precum și 135 de mijloace de transport persoane au fost verificate în cadrul activităților.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 170 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 187 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.250 de lei, după cum urmează:
– 172 de sancțiuni, în valoare de 4.500 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii;
– 14 sancțiuni, în valoare de 2.750 de lei, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare;
– o sancţiune, în valoare de 1.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurii carantinei/izolării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” are o nouă sală de educație fizică!

Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” are o nouă sală de educație fizică! Noua sală de educație fizică a Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din Pitești a fost finalizată și recepționată astăzi, 25 august 2026, în cadrul unui proiect finanțat în totalitate de Compania Națională de Investiții (CNI). Proiectul „Sală de educație fizică școlară, Școala Gimnazială «Nicolae Iorga» […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: 100 de ani de viață înseamnă o poveste care merită ascultată!

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a premiat-o azi, la Centenar, pe Eugenia Popescu, din Pitești, care a ajuns la această vârstă impresionantă, înconjurată de familie. ”Doamna Eugenia Popescu și-a dedicat viața familiei și a avut bucuria de a-și vedea copiii și cei doi nepoții construindu-și propriile drumuri. Are o familie de care este pe bună […]

Citește mai mult...

Consiliul Județean Argeș anunță: Laboratorul de anatomie patologică este complet dotat

Consiliul Județean Argeș anunță: Laboratorul de anatomie patologică este complet dotat Joi, 20 august, a fost livrat ultimul echipament achiziționat în cadrul proiectului „Dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești”. Realizarea acestei investiții contribuie la creșterea capacității de diagnostic oncologic în Argeș, prin dotarea Laboratorului de anatomie […]

Citește mai mult...