Restricții: 160 de amenzi în Argeș

politie carantina razie 4 1536x1024

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au desfășurat 23 de acţiuni punctuale, dintre care 20 au fost organizate independent de către poliţişti, 2 organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri.
Aproape 2.500 de persoane, precum și 110 mijloace de transport persoane au fost verificate în cadrul activităților.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate peste 150 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 160 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.000 de lei, după cum urmează:
– 159 de sancțiuni, în valoare de 10.000 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii;
– o sancțiune, în valoare de 1.000 de lei, unei persoane care nu a respectat măsura izolării/carantinări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești Serviciul de furnizare și distribuire a energiei electrice nu este în subordinea municipalității, aceasta este o modalitate de a informa publicul piteștean asupra întreruperilor programate și anunțate de către CEZ/Distribuție Oltenia pentru prevenirea eventualelor defecțiuni sau neplăceri ce pot […]

Citește mai mult...

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament. Luni, audierile încep la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniştri îşi vor prezenta priorităţile în comisii […]

Citește mai mult...

Biserica parohiei Săpata a fost resfințită

Duminică, 18 octombrie 2026, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata-Bănărești, din Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2011–2026. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. […]

Citește mai mult...