Atelier de creație „IconArT – Artă tradițională iconografică”

Primăria Municipiului Pitești organizează, în perioada 12-14 august 2021, un atelier de creație – pictură de icoane pe lemn, pentru copii, lucrările rezultate urmând a fi expuse publicului în ziua de 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Cursurile se vor desfășura pe parcursul a trei zile, de joi până sâmbătă, între orele 18:00 și 20:00, în aer liber, într-un perimetru amenajat special în Piața Primăriei. Participanții pot fi copii cu vârstele cuprinse între 8 și 14 ani, elevi în cadrul unei unități de învățământ piteștene.

Primăria pune la dispoziție materialele de lucru și asigură desfășurarea cursurilor sub îndrumarea experților restauratori de icoane Malvine Mocenco și Cătălina Tuică.

Duminică, 15 august, în Piața Primăriei, va avea loc vernisajul expoziției „IconArT – Artă tradițională iconografică”, urmând ca, după expunerea lucrărilor finalizate, fiecare copil participant să intre în posesia icoanei pictate de către el.

Doritorii se pot înscrie la atelier, până în data de 10 august, prin completarea formularelor postate pe site-ul Centrului Cultural Pitești și transmiterea acestora prin e-mail.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești Serviciul de furnizare și distribuire a energiei electrice nu este în subordinea municipalității, aceasta este o modalitate de a informa publicul piteștean asupra întreruperilor programate și anunțate de către CEZ/Distribuție Oltenia pentru prevenirea eventualelor defecțiuni sau neplăceri ce pot […]

Citește mai mult...

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament. Luni, audierile încep la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniştri îşi vor prezenta priorităţile în comisii […]

Citește mai mult...

Biserica parohiei Săpata a fost resfințită

Duminică, 18 octombrie 2026, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata-Bănărești, din Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2011–2026. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. […]

Citește mai mult...