Maşinile care intră în parcurile naţionale ar putea fi confiscate

parc natural

Maşinile care intră în parcurile naţionale ar putea fi confiscate
Tanczos Barna, ministrul Mediului, consideră că este inadmibisil ca maşinile să intre în parcurile naturale naţionale, el propunând ca în cazul încălcării regulilor, automobilele să fie confiscate ca în cazul celor care transportă deşeuri.

El a precizat că România este ultima ţară în care poţi umbla nestingherit cu maşina în parcurile naturale naţionale. Piatra Craiului este parc național în Argeș. 

 “Este inadmisibil ca România să devină ultima ţară unde este voie să umbli nestingherit în Parcul Naţional cu mijloacele de transport sau mijloace de deplasare, dar să ai voie să faci lucruri care sunt interzise şi mult mai dur sancţionate în celelalte state membre din Uniunea Europeană. Voi propune înăsprirea pedepselor şi măsuri noi prin care să descurajăm această activitate care începe să se generalizeze la nivel naţional. Voi trebui măsuri dure similare cu cele care sunt aplicate în domeniul deşeurilor, adică confiscare mijloacelor de transport care nu respectă de exemplu legislaţia privind transportul deşeurilor, măsuri similare să fie aplicate şi în cazul în care cineva intră în Parcul Naţional fără autorizaţie şi intră în zone în care accesul cu aceste mijloace de transport este interzis. Sancţiunile sunt mari de la 5000 la 25.000 de lei, colegii noştri au aplicat inclusiv sancţiuni de 10.000 de lei care au fost şi recuperate, dar văd că acest lucru nu este suficient”, a afirmat Barna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești Serviciul de furnizare și distribuire a energiei electrice nu este în subordinea municipalității, aceasta este o modalitate de a informa publicul piteștean asupra întreruperilor programate și anunțate de către CEZ/Distribuție Oltenia pentru prevenirea eventualelor defecțiuni sau neplăceri ce pot […]

Citește mai mult...

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament. Luni, audierile încep la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniştri îşi vor prezenta priorităţile în comisii […]

Citește mai mult...

Biserica parohiei Săpata a fost resfințită

Duminică, 18 octombrie 2026, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata-Bănărești, din Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2011–2026. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. […]

Citește mai mult...