Senatul a adoptat în plen două hotărâri prin care este de acord cu propunerile de Regulament ale Parlamentului European privind cadrul pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea adeverinţelor electronice verzi – documente interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare, în vederea facilitării liberei circulaţii în timpul pandemiei de COVID-19.
Cele două hotărâri aferente propunerilor de Regulamente, care îi vizează pe cetăţenii statelor membre UE şi resortisanţii ţărilor terţe a căror şedere sau reşedinţă pe teritoriul unui stat membru este legală în timpul pandemiei, au înregistrat 111 voturi „pentru”, 13 „împotrivă” şi 4 abţineri, respectiv 112 voturi „pentru”, 13 „împotrivă” şi 4 abţineri.
Senatul constată că propunerea de Regulament a Parlamentului European privind cadrul pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea adeverinţelor interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
Prin hotărârile adoptate Senatul subliniază, printre altele, că este necesară prevenirea discriminării persoanelor nevaccinate sau nevaccinabile, că strategiile de vaccinare sunt de competenţa naţională a statelor membre.
Adeverinţa de vaccinare are trei componente: titularul s-a vaccinat, s-a testat în vederea unei călătorii pe teritoriul unui stat membru sau este vindecat pentru cei care au trecut prin boală.
Ambele Regulamente vor fi suspendate la finalul pandemiei COVID-19 şi se vor aplica din nou în cazul unei alte pandemii.
Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești Serviciul de furnizare și distribuire a energiei electrice nu este în subordinea municipalității, aceasta este o modalitate de a informa publicul piteștean asupra întreruperilor programate și anunțate de către CEZ/Distribuție Oltenia pentru prevenirea eventualelor defecțiuni sau neplăceri ce pot […]
Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament. Luni, audierile încep la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniştri îşi vor prezenta priorităţile în comisii […]
Duminică, 18 octombrie 2026, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata-Bănărești, din Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2011–2026. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. […]