Concursul Național de Dans Sportiv „Dansul Florilor”, ediția a XXXIII-a

Primăria Municipiului Pitești organizează, prin Centrul Cultural Pitești, Concursul Național de Dans Sportiv „Dansul Florilor”, ediția a XXXIII-a, în zilele de 24 și 25 aprilie, la Palace Events Pitești. La eveniment vor participa concurenți de la cluburi de dans sportiv din toată țara, cu vârste cuprinse între 8 și 35 de ani, care vor susține probe de dansuri standard și dansuri latino-americane.

În contextul epidemic actual, concursul se va desfășura fără public și va fi transmis live, pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Municipiului Pitești, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești și pe canalul Eurosport România, după următorul program: sâmbătă, 24 aprilie, între orele 10:00 și 19:00, și duminică, 25 aprilie, în intervalul orar 10:00 – 18:00. 
Concurenții vor fi admiși pe baza testelor Covid efectuate cu 48 de ore înainte de începerea competiției și vor evolua pe categorii de vârste, în opt programe diferite, cu respectarea distanțării fizice. Evenimentul, coordonat de coregrafii Alfred Schieb și Corina Schieb, se va desfășura conform Ordinului comun al Minsterului Sănătății și al Ministerului Tineretului și Sportului nr. 462/197/2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea, apel împotriva manipulării: Noul spital din Pitești nu afectează nicio pădure, terenul ales are doar vegetație spontană

Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]

Citește mai mult...

Un nou medic ortoped în echipa Spitalului Orășenesc Mioveni

Spitalul Orășenesc Mioveni își extinde echipa medicală prin venirea dr. Raul-Filip Mureșan, medic specialist în Ortopedie-Traumatologie, cu experiență în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor aparatului locomotor. Noul specialist se ocupă de evaluarea și tratamentul pacienților cu dureri articulare, fracturi, entorse, luxații, leziuni sportive și afecțiuni degenerative ale articulațiilor, inclusiv probleme ale piciorului și gleznei, precum monturile […]

Citește mai mult...

Nazare: Astăzi am făcut o rectificare bugetară credibilă şi serioasă. A doua, până la finalul lui noiembrie

Ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, anunţă că o a doua rectificare bugetară va avea loc până la finalul lunii viitoare. „Un buget cu rectificare credibilă şi serioasă, cum este aceasta pe care am făcut-o astăzi, o a doua rectificare până la finalul lunii noiembrie”, spune ministrul. „Stabilitatea financiară a României…este la un moment de răscruce. […]

Citește mai mult...