Pacienţii mulțumesc conducerii și cadrelor medicale de la Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni pentru implicare şi profesionalism

În aceste vremuri tulburi, pacienţii salvaţi de medicii care ştiu să fie lângă ei în cele mei grele momente se înclină și le mulțumesc . Aşa se întâmplă cu Spitalul Leordeni despre care pacienţii care au fost trataţi aici au numai cuvinte de laudă şi recunoştinţă. Aici, cadrele medicale au găsit puterea şi calea de a ajunge la inima pacienţilor şi de a le insufla încredere şi speranţă, si, prin urmare,  oamenii le mulţumesc şi le transmit tuturor recunoştinţa lor. Spitalul din Leordeni este implicat în tratarea bolnavilor Covid, dar umanul şi firescul nu au dispărut din unitatea medicală condusă de managerul Marian Clipici care are grijă ca aparţinătorii să fie informaţi corect asupra stării de sănătate a pacienţilor, iar pacienţii să fie trataţi şi respectaţi. Spitalul Leordeni a făcut toate eforturile pentru a răspunde nevoilor actuale, pentru a oferi servicii de calitate şi condiţii de siguranţă pacienţilor, dar şi de a oferi familiilor acestora informaţii şi speranţe, iar pentru toate acestea  mai mulţi pacienţi au transmis mulţumiri şi recunoştinţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea, apel împotriva manipulării: Noul spital din Pitești nu afectează nicio pădure, terenul ales are doar vegetație spontană

Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]

Citește mai mult...

Un nou medic ortoped în echipa Spitalului Orășenesc Mioveni

Spitalul Orășenesc Mioveni își extinde echipa medicală prin venirea dr. Raul-Filip Mureșan, medic specialist în Ortopedie-Traumatologie, cu experiență în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor aparatului locomotor. Noul specialist se ocupă de evaluarea și tratamentul pacienților cu dureri articulare, fracturi, entorse, luxații, leziuni sportive și afecțiuni degenerative ale articulațiilor, inclusiv probleme ale piciorului și gleznei, precum monturile […]

Citește mai mult...

Nazare: Astăzi am făcut o rectificare bugetară credibilă şi serioasă. A doua, până la finalul lui noiembrie

Ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, anunţă că o a doua rectificare bugetară va avea loc până la finalul lunii viitoare. „Un buget cu rectificare credibilă şi serioasă, cum este aceasta pe care am făcut-o astăzi, o a doua rectificare până la finalul lunii noiembrie”, spune ministrul. „Stabilitatea financiară a României…este la un moment de răscruce. […]

Citește mai mult...