Se alege viceprimarul la Mioveni

în ședința Consiliului Local Mioveni, se va dezbate alegerea viceprimarului orașului.
Ședința va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a primăriei Mioveni și pe postul ArgeșTV.
Joi, 21 ianuarie, de la ora 17.00, la Centrul Cultural Mioveni va avea loc prima şedinţa publică ordinară a Consiliului Local Mioveni din acest an. Vor fi puse în dezbate și aprobare:
– aprobarea Rețelei Școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Mioveni, pentru anul școlar 2020-2021;
aprobarea planului de acțiune privind Serviciile Sociale la nivelul orașului Mioveni, pentru anul 2021;
– aprobarea prelungirii până la data de 30.04.2021 a reducerii cuantumului chiriilor și redevențelor datorate de către locatarii și concesionarii persoane fizice care realizează venituri din activități economice în mod independent, respectiv persoane juridice care desfășoară activitate economică pe raza Unității administrativ – teritoriale a orașului Mioveni care au închiriat și concesionat bunuri din domeniul public și privat al UAT Mioveni;
– aprobarea modificării HCL Mioveni nr 108/16.07.2020 privind prelungirea unor facilități fiscale constând în anularea unor obligații accesorii și aprobarea procedurii de acordare a anulării acestora precum și în scutirea de la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice pentru durata Stării de Urgență decretate în anul 2020;
– aprobarea Graficului de execuție a serviciilor de Deratizare, Dezinsecție și Dezinfecție în orașul Mioveni pentru perioada 01 ianuarie- 31 decembrie 2021;
– alegerea Viceprimarului orașului Mioveni etc.
Ședința se va desfășura cu respectarea normelor de siguranță impuse de contextul pandemic privind limitarea numărului de participanți și păstarea distanțării fizice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...