„Teatru și viaţa” a ajuns la Iași

Incredibil, dar adevărat! Un elev a fost sancţionat de profesori pentru că a sărit să ajute doua  fete discriminate de un alt tânăr. Fetele, una de etnie rromă iar celelalte de altă naţionalitate, spun că se întâmplă frecvent să fie discriminate de elevul rasist. Povestea este puţin mai complicată. Elevul rasist profită de faptul că părinţii lui sponsorizează şcoala şi este cunoscut ca un personaj agresiv. Dar, din cauza banilor care vin lunar la şcoală, nimeni nu-i poate trage la răspundere. Din fericire acesta nu a fost decât scenariul unei piese de teatru forum pus în practică de micii actori  din cadrul proiectului “Teatru şi Viaţa”. Este, însă, un scenariu pe care mulţi dintre noi l-am trăit sau am fost martorii unor scene asemănătoare. S-a întâmplat la Iaşi, acolo unde, trupa de teatru a sărbătorit Ziua Internaţională a Tolerantei, la Liceul de Informatică “Grigore Moisil”. Micii actori, elevi de la licee din Curtea de Argeş şi București, au jucat în faţa elevilor ieşeni piesa de teatru forum “Pop-Dance.
Astfel, peste 100 de elevi de la liceul ieşean au învăţat despre ce înseamnă toleranţa, acceptarea şi integrarea semenilor noştri. Pop-dance este o scenetă despre elevii unei şcoli a zilelor noastre unde, din păcate discriminarea se manifestă făţis. Ca în orice scenetă de tip forum spectatorii au intervenit si s-au transformat în “actori”, au urcat pe scenă pentru a rezolva situaţia de opresiune și a lua atitudine civică.  Zeci de elevi spectatori s-au ridicat în picioare şi au aplaudat minute în şir micii actori. Elevii ieşeni au demonstrat astfel că îşi cunosc drepturile şi că sunt gata să intervină, ori de câte ori, sunt martorii încălcării acestora. S-au jucat şi  teatru statuie “ De la discriminare la toleranţă. Aici actorii au format grupuri statuare cu   scene violente, discriminatorii iar spectatorii le-au  modificat  şi să le transforme în “tablouri” fericite, optimiste, nediscriminatorii. Finalul a fost unul apoteotic… Elevii ieşeni s-au ridicat şi au aplaudat minute în şir reprezentaţia trupei „Teatrul Opresaţilor” Deplasarea la Iaşi a fost, astfel, un adevărat succes ca şi deplasarea la Timişoara sau la Cluj. Evenimentul a făcut parte din proiectul “Teatru si Viata”, iniţiat de Asociaţia pentru Dialog Intercultural, un proiect finanţat prin granturile Spaţiului Economic European, 2009 – 2014, prin Fondul ONG în România. Urmează ca în luna decembrie, cu prilejul celebrării Zilei Internationale a Drepturilor Omului  să aibă loc teatru statuie “ Respectă Umanitatea în Persoana Fiecărui Om”  la Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Motorina s-a scumpit brusc

Motorina a ajuns la prețuri record în România, depășind 10 lei pe litru în majoritatea stațiilor de distribuție. După o scurtă perioadă de respiro la începutul lunii septembrie, când o reducere a accizei a coborât prețul sub acest prag, carburanții s-au scumpit din nou, ajungând la maxime istorice. Șoferii și transportatorii resimt din plin efectele, […]

Citește mai mult...

Modernizarea sistemului de preluare și evacuare a apelor pluviale din zona Tancodrom – lucrări finalizate!

Modernizarea sistemului de preluare și evacuare a apelor pluviale din zona Tancodrom – lucrări finalizate! Primăria Municipiului Pitești anunță recepția lucrărilor aferente proiectului privind preluarea și evacuarea controlată a apelor pluviale din zona Tancodrom, cuprinsă între DN 67B și Aleea Stadionului, în paralel cu strada Tudor Arghezi. Investiția are ca obiectiv principal îmbunătățirea infrastructurii de […]

Citește mai mult...

Se oprește apa potabilă în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 10 septembrie 2026

Se oprește apa potabilă în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 10 septembrie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Nord, în ziua de joi 10.09.2026, între orele 9:00- 16:00, fiind afectaţi utilizatorii din: – strada Negru Vodă până la strada Dumbravei; – străzile: Căpitan Ion […]

Citește mai mult...