Argeşeni în Consiliul Naţional al PSD!

Duminică a avut loc la Palatul Parlamentului din Bucureşti reuniunea Consiliului Naţional al PSD la care au participat peste 600 de social-democraţi din toată ţara. În cadrul reuniunii a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional, Mihai Fifor, singurul candidat la această funcţie. 

 Din Consiliul Naţional fac parte mai mulţi argeşeni, respectiv: toţi parlamentarii din judeţul Argeş (senatorii Şerban Valeca – preşedinte al PSD Argeş, Cristina Stocheci şi Gheorghe Marin, precum şi deputaţii Radu Vasilică, Mircea Drăghici, Simona Bucura Oprescu, Nicolae Velcea, Nicolae Georgescu şi Cătălin Rădulescu), preşedintele Consiliului Judeţean Dan Manu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ion Mînzînă, preşedintele executiv al filialei Cristian Gentea, primarii de municipii (Cornel Ionică – Piteşti, Liviu Ţîroiu – Câmpulung Muscel, Constantin Panţurescu – Curtea de Argeş), primarii de oraşe (Ion Georgescu – Mioveni – şi Gheorghiţă Boţârcă – Topoloveni), precum şi cei trei secretari de stat argeşeni în funcţie – Constantin Ivan la Ministerul Economiei, Marius Pârvu la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Comsumatorilor şi Nicolae Tudose de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, dar şi preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, filiala Argeş – Ion Dumitru, primarul comunei Albota – şi vicepreşedintele Asociaţiei – Vasile Leau, primarul comunei Boteni. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...