Tineri. Cu viziune! – Dialog Structurat 2016

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Argeș a organizat vineri, 12 August la Centrul Cultural Educativ Mioveni, împreună cu Asociația Inițiativele Voluntarilor for Mioveni o activitate cu dublă semnificație pentru tineri. 

Într-un spațiu generos, tinerii argeșeni s-au reunit pentru a împleti viziunea lor cu privire la politicile pentru tineret ale Uniunii Europene cu spontaneitatea și creativitatea specifice vârstei. 
În această zi, dialogul structurat a luat forma unui Open Space, care a căutat să stimuleze idei și să aducă pe agedă propuneri din partea tinerilor pentru viitoarea Președinție a României la Consiliul UE în domeniul politicilor de tineret.
Aceasta a constituit și a doua consultare din cadrul proiectului Dialog Structurat cu Tinerii, inițiat de Ministerul Tineretului și Sportului, care se realizează cu sprijinul lucrătorilor de tineret, membri ai reţelei naţionale TineRețea. Au participat tineri din Mioveni, Pitești și localități limitrofe care au creionat viziunea proprie despre educație, anteprenoriat în rândul tinerilor, reducerea discriminării, rolul sportului în menținerea sănătății, educația adulților, implicit a părinților, colaborarea tinerilor cu autoritățile și nu în ultimul rând creșterea gradului de implicare a tinerilor în viața comunității din care fac parte. Pe plan local, proiectul se bucură de sprijinul autorităților locale, Consiliului Judeţean Argeş, Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeș.
Tineri și reprezentanți ai instituțiilor ce lucrează cu tinerii și-au dat această întâlnire pentru a realiza o sesiune de dialog structurat, facilitat prin intermediul metodei Open Space, o metodă eficientă și atractivă pentru valorizarea ideilor venite din partea tinerilor. Organizatorul local al acestei consultări este Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Argeș cu sprijinul celor doi membri ai rețelei TineRețea, Adriana Hoaghea și Mihai Robu, dar și cu participarea secretarului general al AJSPT Argeș, dl Sofian Constantin. Consiliul Județean al Elevilor Argeș a fost prezent la eveniment fiindcă este vocea care reprezintă un segment important al societății și este conectat la viața beneficiarilor sistemului de învățământ.
Evenimentul a facilitat schimbul și dezvoltarea de idei și teme ce vor fi introduse în agenda României în domeniul politicilor pentru tineret în cadrul Trio-ului Președinției Consiliului UE România – Finlanda – Croația din anul 2019. România va prelua pentru prima oară Preşedinţia semestrială a Consiliului UE la 1 ianuarie 2019, fiind prima din trioul de preşedinţii. Aflată la Preşedinţia Consiliului, România va trebui să propună cel puţin un proiect de concluzii pe o temă care să reflecte priorităţile ţării noastre în domeniul tineret. 
Pentru că Ziua Internaţională a Tineretului 12 August trebuia marcată specific, nu au lipsit jocurile specifice educaţiei nonformale, fiind foarte apreciate de tinerii care participau pentru prima data la astfel de întâlniri și care au spus că vor reveni cu siguranță.
Astfel s-a scris o pagină nouă la Mioveni, colaborarea dintre instituțiile statului, ONG-uri și tineri devenind o parte importantă pentru implicarea tuturor în valorificarea viziunii locale, județene și europene a tinerilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Susținut și de Consiliul Județean Argeș, pilotul piteștean Andrei Dună continuă să facă pași importanți în motorsportul european!

Andrei a terminat pe locul 11 cursa de pe legendarul traseu de la Spa-Francorchamps, în cadrul Ligier European Series, o competiție de anduranță inspirată de celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans. „A fost o cursă dură. Am primit două sancțiuni și, deși ne gândeam că un loc pe podium era posibil, […]

Citește mai mult...

INHGA a emis o nouă atenționare privind posibile viituri și inundații valabilă până vineri

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o Atenţionare Hidrologică Cod Galben, valabilă de joi, de la ora 12:00, până vineri, la ora 10:00, pentru râuri din mai multe bazine hidrografice, fiind vizate 21 de judeţe din ţară. Potrivit hidrologilor, în acest interval se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi […]

Citește mai mult...

Patru persoane reținute în Argeș pentru infracțiuni grave de mediu. Deșeuri periculoase și solvenți, îngropați și incinerați ilegal

Patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore în urma unei ample operațiuni desfășurate în județul Argeș, ce a vizat combaterea criminalității de mediu. Specialiștii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu (GNM) – Comisariatul Județean Argeș, împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, au descoperit depozitări masive, îngropări și incinerări […]

Citește mai mult...